A fost semnat contractul de execuție pentru „Dezvoltarea mobilității urbane în Municipiul Bârlad – Etapa 2”, proiect care aduce în șantier încă 2,2 kilometri din Bulevardul Republicii, de la intersecția cu strada Căpitan Grigore Ignat, în zona Fepa, până la limita cu comuna Zorleni.
![]()
Este un nou pas major în modernizarea axei principale a orașului. Lucrările vor însemna fundație rutieră refăcută, asfalt nou, materiale de ultimă generație, mai rezistente și mai performante, dar și infrastructură adaptată transportului public, pietonilor și bicicliștilor.
Acest tronson vor fi supralărgit la 4 benzi dedicate transportului rutier, va fi realizată o pistă pentru biciclete, iar aproape 1,9 kilometri de trotuare vor fi modernizați.
![]()
Proiectul mai prevede reamenajarea sensului giratoriu de la intersecția cu comuna Zorleni, iluminat public modern, semaforizare inteligentă și interconectată, canalizare pentru apele pluviale, spații verzi și sistem automat de irigații.
Una dintre intervențiile cele mai importante vizează Podul Sohodol, care va fi reabilitat și modernizat, astfel încât să răspundă condițiilor actuale de trafic și să fie integrat într-o infrastructură rutieră modernă și sigură.
Valoarea contractului de execuție este de 20,22 milioane de lei, cu TVA, iar termenul de realizare este de 24 de luni de la emiterea ordinului de începere.
![]()
Modernizarea Bulevardului Republicii se face prin două proiecte cu finanțare europeană: contractul semnat acum și proiectul aflat deja în derulare, care include și reabilitarea străzii Tecuciului.
Prin aceste două investiții, întreaga coloană rutieră principală a Bârladului va fi refăcută și modernizată, de la infrastructura de bază până la transport public, trotuare, piste pentru biciclete, iluminat și sisteme inteligente de trafic.