1 Decembrie este ziua în care retrăim, an de an, fiecare dintre noi și cu toții împreună, cea mai emoționantă filă din Istoria Românei: aceea în care românii s-au unit într-o singură națiune.
Aș vrea ca unirea românilor de atunci să ne fie nouă, celor de astăzi, model de identitate unică. Vremurile de acum ne-au prins poate mai debusolați ca niciodată. E timpul să ne inspirăm din optimismul, puterea și dorința de a răzbi a înaintașilor noștri. Nu putem schimba lucrurile în bine fără a fi uniți, iar ziua de 1 Decembrie e numai și numai despre unire în toate formele sale.
La mulți ani, bârlădeni! La mulți ani, România!
Av. Dumitru Boroș, primarul Municipiului Bârlad