Acasă Politic Secrete bine păzite din CV-ul primarului Dumitru Boroș. Sau Bouroș?

Secrete bine păzite din CV-ul primarului Dumitru Boroș. Sau Bouroș?

0

Toată lumea îl știe pe Dumitru Boroș ca fiind avocat. Este și principala lui carte de vizită, cea cu care și-a făcut intrarea în viața politică a Bârladului.

Cariera politică a primarului nu a debutat însă în PNL, așa cum intrarea sa în câmpul muncii nu s-a făcut de pe băncile facultății direct în barou. În vremuri în care nu îl chema Boroș, ci Bouroș, iar numele acesta nu-l făcuse încă să roșească în fața celor cărora li se prezenta. Poate că toate aceste lucruri ar fi fost privite în acest moment cu prea puțin interes, dacă Dumitru Boroș nu le-ar fi ascuns.

Deputatul Solomon le-a prezentat bârlădenilor, prin intermediul unei conferințe de presă, tabloul complet al personalității sociale a primarului.

Ceea ce ma frapeaza pe mine in programul de acum 4 ani si in programul de anul acesta, in CV-ul domnului Boros sunt niste lacune. Cand iti ascunzi ceva din trecutul tau, inseamna ca ai o problema. De ce se ascund lucrurile astea? Ca a terminat Liceul industrial in 1978 am inteles, dar ca a picat BAC-ul la limba romana nu ne-a zis. De ce nu ne zice ca a picat BAC-ul la limba romana? A lucrat mai multi ani la IRB, la rectificare. Ce e asa de rusinos? Știu asta pentru că lucra în atelier cu tatăl meu, care îi era șef. De ce nu spui domnu` lucru asta? Ca ai lucrat la Rectificare? Si ai lucrat pe aceeasi masina cu mama vreo cativa ani. De ce e asa de secret? Ca eu sunt foarte mandru ca sunt fiu de IRB-ist. Dumneata de ce nu esti mandru ca esti fost IRB-ist? Pentru ca am vazut ca te plimbai cu doamna Turcan prin IRB. Domnul Boroș ne mai ascunde și că a fost cativa ani de zile maistru agricol la scoala din Gara Banca. Ce e asa de, stiu eu, nelalocul lui sa fii maistru la scoala din Gara Banca? Faceai practica agricola cu scolarii de acolo, nu? De ce nu spui ca ai fost in sistemul de învățământ, maistru agricol la scoala din Gara Banca? Este o meserie nobila. Pe bune. Eu sunt mandru ca am definitivatul in invatamant. Nu stiu daca voi mai practica vreodata, dar cu siguranta sunt profesor pentru ca am definitivatul, si am definitivatul cu nota cea mai mare din generatia care a dat in 2003 definitivatul. Puteti verifica pe site-ul Universitatii Cuza. Și, de ce nu ne spui că intre 1990 si 1992 ai fost primar FSN-ist la Banca? De ce nu spune lucrul asta? Ce e asa de rau sa fi fost emanatia Revolutiei?”, sunt întrebările pe care Solomon i le-a adresat public lui Dumitru Boroș.

Sau, mai bine zis, Bouroș. Pentru că așa l-a chemat, până să-și schimbe numele, pe primarul Bârladului.

El o ține pe a lui, că îl chema Boroș și că de vina e cel de la starea civila care a scris gresit numele in certificatul de nastere. Oare asa a o fi domnul Bouros? Chiar atat de mult poti sa minti? Ca ti-ai schimbat numele, foarte bine, dar recunoaste lucrul asta. Ai trait 50 de ani cu numele si pe urma ti-au dat in 2007 seama ca daca vrei sa candidezi, nu da bine pe afisul electoral. Pana atunci nu ai avut o problema sa te insori, sa faci doi copii minunați. Dar chiar sa ne iei pe toti de prosti si sa ne zici ca a fost o greșeala!”, a mai spus Adrian Solomon.

Material de propagandă electorală, comandat de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană Vaslui. Cod unic de identificare mandatar financiar coordonator: 21200019

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.