Acasă Local A fost turnată fundația viitorului sediu al Grădiniței nr. 5 Bârlad

A fost turnată fundația viitorului sediu al Grădiniței nr. 5 Bârlad

0

Vești îmbucurătoare la Bârlad, unde autoritățile anunță că a fost turnată fundația clădirii unde va fi mutată Grădința cu program prelungit nr. 5 ”Clopoțel”, singura grădiniță construită de la zero în ultimii 30 de ani, din localitate.

Unitatea de învățământ va avea un corp nou, dotat și utilat la standarde europene. Potrivit proiectului, clădirea va avea două nivele (parter și etaj), desfășurate pe o suprafață de 974,43 mp, ce vor adăposti șase săli de clasă, o sală multifuncțională, un cabinet medical, bucătărie și alte spații conexe.

De asemenea, spațiul de joacă exterior va fi dotat în așa fel încât să le asigure piticilor condiții de învățare prin joacă, dar și de dezvoltare cognitivă, fizică și socio-emoțională.

„După cum am mai spus, această investiție era așteptată de învățământul local de aproape 30 de ani. Venim acum în sprijinul părinților din Bârlad care, în special în ultimii ani, s-au plâns de spațiile prea mici și insuficiente în care le sunt educați copiii. În acest moment, lucrările sunt deja în faza turnării fundației. Dacă mergem în același ritm, în cel mult doi ani vom avea funcțională o grădiniță nouă, modernă, complet utilată și funcțională. Reamintesc că lucrări similare pentru infrastructura școlară – o prioritate a mandatului meu – avem într-un stadiu foarte avansat și la creșa de pe strada Mircea cel Bătrân, iar în foarte scurt timp vom începe și lucrările de extindere și modernizare la Grădinița nr. 8 și la Școala Profesională”, a declarat primarul Dumitru Boroș.

Investiția are o valoare totală de aproximativ 4,7 milioane lei, cu TVA. Constructorul obiectivului este SC Nomis SRL Galați. Contractul de finanțare a fost semnat pe 18 iunie 2019.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.