Acasă Administrație publică A început construcția sălii de sport pentru elevii Centrului ”Elisabeta Polihroniade” Vaslui

A început construcția sălii de sport pentru elevii Centrului ”Elisabeta Polihroniade” Vaslui

0
Au fost demarate lucrările la sala de sport de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă ”Elisabeta Polihroniade” Vaslui.
Proiectul este implementat de Consiliul Județean Vaslui și finanțat prin Compania Națională de Investiții.
Termenul de finalizare a investiției este de 12 luni, însă constructorul dă asigurări că recepția la noua sală de sport va fi făcută mai devreme.
”Noua sală de sport va fi construită pe două nivele și va avea, pe lângă suprafața de joc propriu-zisă, vestiare, o tribună cu capacitatea de 102 locuri, precum și alte utilități, astfel încât cei 170 de elevi care frecventează cursurile școlii speciale să beneficieze de facilități moderne pentru mișcare și susținerea orelor de sport. Sunt convins că noua sală va fi un reper la nivel de Moldova, iar CSEI «Elisabeta Polihroniade» va deveni una dintre cele mai moderne unități de învățământ destinate elevilor cu deficiențe”, a declarat Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.
Costul investiției este de aproximativ 6,5 milioane lei, cofinanțarea CJ Vaslui fiind de 2%. De asemenea, instituția mai finanțează cheltuielile legate de racordarea la utilități, respectiv alimentare cu apă, canalizare, racord la rețeaua electrică și alimentare cu gaz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.