Acasă Local A încetat din viață Alexandru Grama, cel care a condus ani la...

A încetat din viață Alexandru Grama, cel care a condus ani la rând I.A.S. Bârlad. Renumitul inginer agronom va fi incinerat

0

de Simona MIHĂILĂ

A încetat din viață unul dintre cei mai renumiți ingineri agronomi ai Bârladului – Alexandru Grama. El și-a legat numele definitiv de viața agricolă a județului Vaslui, în special înainte de 1990, perioadă în care a condus ani la rând I.A.S. Bârlad, cea mai mare intreprindere agricolă de stat din zona Moldovei.

Alexandru Grama avea 79 de ani și a murit luni, 1 noiembrie, la București, unde se afla internat în spital din cauza unor complicații cardiace.

Vestea morții sale a fost făcută publică de consilierul municipal Corneliu Pleșu, finul de cununie al inginerului Grama.

”Astăzi am mai pierdut un om drag, nașul nostru de cununie ing. Grama Alexandru! A fost un om deosebit, a lucrat și și-a pus amprenta pe mai multe ferme agricole din zona Bârladului, a condus ani de zile cea mai mare unitate agricola din județ, I.A.S. Barlad. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în liniște și pace! Sincere condoleanțe!”, a transmis consilierul Pleșu.

După ce a absolvit Facultatea de Agronomie din cadrul Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”, Alexandru Grama a condus (între 1968 și 1978) Ferma agricolă Epureni, din cadrul I.A.S. Zorleni.

Ulterior, până în 1980, ocupă funcția de director comercial al I.A.S. Bârlad, după care, timp de doi ani, este detașat în Mozambic, unde a lucrat ca expert în agricultură din partea statului român.

Întors în țară în 1982, ing. Grama este numit director general al I.A.S. Bârlad, funcție pe care o ocupă până în 1990.

După desființarea intreprinderii, ocupă funcția de director comercial al SC Pomicola SA Bârlad (desprinsă din fostul I.A.S.).

Din 1993 și până în 1996, a fost director comercial al I.A.S. Zorleni.

Era căsătorit, avea un fiu și o nepoată.

Alexandru Grama va fi incinerat la București, conform ultimei sale dorințe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.