Acasă Local Academia Bârlădeană rezistă!

Academia Bârlădeană rezistă!

0

Vești îmbucurătoare de la Academia Bârlădeană. În ciuda anului plin de restricții, cea mai veche asociație culturală din spațiul tutovean ține să se prezinte la finalul celor 106 ani de la înființare, pe care îi va împlini în luna mai, fără nicio ”restanță”.

”A trecut un an de când, constrânși de starea de urgență, apoi de carantină pandemică, cu ale lor consecințe asupra a tot ce era până atunci existență cotidiană, nu am mai putut face invitațiile noastre lunare, nu ne-am mai întâlnit, la sediul nostru, decât în grup de trei-cinci persoane… Ultima întâlnire de plen, pe 29 februarie 2020, un dureros In Memoriam C.D.Zeletin, ne-a reunit profund marcați de plecarea la cele veșnice a Președintelui nostru de onoare…

Am încheiat un an greu și intrăm în altul, care nu se-anunță mai ușor. Așadar, vorbind în termeni de bilanț și perspective: Academia Bârlădeană nu i-a uitat pe membrii și simpatizanții săi, pe cititorii revistei noastre, așa cum nu-și uită îndatoririle”, a declarat prof. Elena Popoiu, secretarul Academiei Bârlădene.

În condițiile cunoscute, Academia a reușit să editeze cele patru reviste programate pentru anul 2020, între care numărul 1, omagial, dedicat memoriei lui C.D.Zeletin, președintele de onoare al asociației, precum și volumul gândit să apară în aprilie, pentru sărbătorirea acestuia, la împlinirea vârstei de 85 de ani, dar care a devenit postum: ”C.D.Zeletin 85. Omagiu Călugărului Alb. In Honorem/ In Memoriam”.

Prof. Elena Popoiu

Lansarea și promovarea revistelor, a cărții omagiale, Ziua Francofoniei, în 14 Iulie, toate s-au desfășurat prin întâlniri în cadru restrâns, iar distribuirea s-a făcut prin poștă, transmitere individuală, la domiciliu sau anunțuri telefonice.

Academia a realizat, de asemenea, proiectul dedicat scriitorului V.I. Popa, la 125 de ani de la naștere, prin articole publicate în numerele revistei, ca și prin participarea la simpozionul aniversar organizat la Dodești în luna iulie.

”Colegiul de redacție al revistei lucrează acum la primul număr pe 2021 al Academiei Bârlădene: poate că doar optimismul nu ajunge ca să credem într-o reuniune normală de primăvară pentru lansarea revistei, dar nici nu renunțăm la a păstra legăturile cu prietenii și cititorii fideli”, a adăugat prof. Elena Popoiu. (Simona MIHĂILĂ)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.