Acasă Administrație publică Anul școlar a debutat cu minciuni în comuna Grivița

Anul școlar a debutat cu minciuni în comuna Grivița

0

Anul școlar a debutat cu minciuni în comuna Grivița. Primărița Alina Iuliana Munteanu (PNL) a anunțat pe pagina sa de socializare că reprezentanții părinților și-au dat acordul ca toți elevii din cele trei sate ale comunei să facă zilnic naveta la Trestiana, acolo unde există singura școală funcțională. Surpriză, însă: reprezentanții părinților susțin că nu există o asemenea decizie din partea lor.

În clădirea Școlii Gimnaziale ”Stroe Belloescu” din satul Grivița, nu se mai poate învăța întrucât acolo vor începe lucrări de modernizare și extindere.

”Acesta este motivul pentru care conducerea Școlii Grivița a decis împreună cu cadrele didactice și reprezentanți ai părinților începerea anului școlar 2020-2021 pentru toți elevii în școala și grădinițele din satul Trestiana, unde putem oferi și respecta toate condițiile cerute de lege și de către Inspectoral Școlar”, a precizat pe contul său de socializare primărița comunei.

Mesajul Alinei Iuliana Munteanu i-a deranjat pe reprezentanții părinților din Consiliul de Administrație (CA) al școlii.

Unul dintre ei spune că nu există o astfel de hotărâre.

”In urmă cu câteva zile a apărut o postare pe Facebook în care dna primar afirmă că cei care au decis mutarea procesului educativ în localitatea Trestiana au fost cei din conducerea școlii, cadrele didactice și membrii CA. din partea părinților. Știind că nu am semnat o astfel de hotărâre, am cerut lămuriri conducerii școlii din Grivița, care a afirmat că CA înaintează propuneri administrației locale, iar aceasta este cea care decide ținând cont, desigur, de interesul copiilor. Aș vrea ca părinții care au copii înscriși în școala Grivița să fie corect informați și să știe adevărul. Momentan nu se cunoaște data începerii lucrărilor de modernizare a școlii și, implicit, nici cea a finalizării”, ne-a declarat unul dintre reprezentanții părinților.

În anunțul făcut de primărița Munteanu în legătură cu Școala Grivița, aceasta precizează că investiția a obținut până la această dată doar avizul PSI și că urmează să primească autorizația de construcție. Nu se știe, însă, cât timp ar putea trece până la eliberarea acesteia.

Până atunci, cei 200 de elevi din comună fac zilnic naveta cu un autocar închiriat. Copiii învață în două schimburi, atât în sălile de clasă ale școlii din Trestiana, cât și în Căminul Cultural. (Simona MIHĂILĂ)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.