Acasă Administrație publică Apă cu E.coli în Perieni! Primarul comunei știe de câteva zile, dar...

Apă cu E.coli în Perieni! Primarul comunei știe de câteva zile, dar nu a făcut nimic, iar locuitorii consumă apa nestingheriti

0

de Simona MIHĂILĂ

Comuna Perieni stă pe o bomba cu ceas. Direcția de Sănătate Publica (DSP) Vaslui a descoperit ca apa care curge în reteaua publica ce alimenteaza gospodariile din comuna este infestata cu E.coli. De cinci zile, de când inspectorii DSP au comunicat autoritatilor din comuna rezultatele analizelor apei, acestea nu au luat nicio măsura, așa încât cei aproximativ 3.500 de locuitori din Perieni consuma nestingheriti apa din rețea, fără sa știe ca sanatatea le este pusa în pericol.

DSP a luat probe din sistemul de apa potabila în data de 14 mai, iar rezultatul analizelor le-a fost comunicat autoritatilor pe 21 mai 2020. În cele cinci zile care s-au scurs de atunci, conducerea Primariei Perieni nu a luat nicio măsura, deși la o zi după instiintarea trimisa de inspectorii de sănătate publica, viceprimarita comunei, Alina Mihaela Chiper, i-a cerut în scris primarului Alexandru Iacob (PNL) sa ia urgent măsurile cerute de DSP.

Ieri, exasperata ca primarul Iacob nu da niciun semn ca ar fi interesat de problema, viceprimarita a dat alarma pe contul sau de socializare, unde a postat buletinul de analize transmis de DSP, precum si corespondenta pe care a initiat-o cu primarul Iacob

Cele doua facsimile sunt insotite de următorul mesaj: Stimați cetățeni ai Comunei Perieni, conform adresei transmise se DSP Vaslui prin care Primăria Perieni a fost înștiințată ca analizele apei nu sunt conforme iar apa <nu este buna de baut> , va rog sa nu consumați apa de la rețea pana la urmatoarele rezultate ale analizelor . Atașez adresa și referatul întocmit de mine către domnul primar, prin care solicit sa aplice planul de măsuri trasat de DSP . Întrucât pana la acest moment nu am primit nici o rezoluție in vederea remedierii situației, va rog sa fiți precauți in ceea ce privește consumul de apa!!!”.

E.coli „cat cuprinde” si nici urma de clor în apa

În adresa transmisa de DSP, Primaria Perieni este informata în detaliu asupra calitatii apei din reteaua publica de alimentare, precum și pasii pe care trebuie să-i urmeze pentru a salva sanatatea locuitorilor comunei.

„In urma analizei microbiologice și fizico-chimice efectuata de DSP Vaslui pentru probele de apa recoltate în data de 14.05.2020 de la sistemul de apa potabila din comuna Perieni, va aducem la cunoștința ca în unele situații apa nu se incadreaza în parametrii de calitate ai apei (…), rezultatele prezentandu-se după cum urmează:

* E.coli: 1 UFC/100 ml fata de max. 0/100 ml (depășesc limita maxima admisa);

* clor rezidual liber: 0 mg/l fata de 0,10 – 0,50 mg/l (lipsa clorinare)”, se arat[ în buletinul de analize transmis de DSP Vaslui.

În adresa, inspectorii de sănătate publica comunica și un set de recomandări. Printre acestea:

– spalarea, curatarea și dezinfectia imediata a rezervorului Perieni Deal si repetarea analizelor;

– pana la remedierea problemei, populația să fie anunțată ca apa nu este potabila, autoritățile fiind obligate sa afiseze în scris anuntul „Apa nu este buna de baut”;

-identificarea sursei de poluare;

– înlăturarea factorilor de poluare (ex.: platforme de gunoi, adaposturi animale, WC-uri sau fose septice construite fără respectarea legii etc.)

Ce este E.coli

Escherichia coli (E. coli) este o bacterie ce se gaseste in intestinele oamenilor si animalelor. Simptomele infectiei intestinale includ diaree, durere abdominala si febra. Cazurile mai severe pot duce la diaree sangeroasa, deshidratare sau chiar insuficienta renala. Persoanele cu sistem imunitar slabit, femeile insarcinate, copiii mici si adultii in varsta prezinta un risc crescut de a dezvolta aceste complicatii. Alte tipuri de infectii cu E. coli pot provoca infectii ale tractului urinar – 75% pana la 95% din infectiile tractului urinar sunt cauzate de E. coli, boli respiratorii, pneumonie si alte boli, cum ar fi meningita. In unele cazuri, anumite tipuri de infectii cu E. coli pot duce la insuficienta renala.

Majoritatea oamenilor se recupereaza in decurs de 6 pana la 8 zile in urma unei infectii cu E-coli, dar pot pune viata in pericol sugarilor si persoanelor cu un sistem imunitar slabit. Unele epidemii de E. coli au fost cauzate de apa menajera contaminata. Fantanile si puturile pot fi o alta sursa de infectie, la fel ca unele lacuri si piscine. E. coli se poate raspandi atunci cand o persoana infectata nu isi spala mainile in mod corespunzator. Bacteriile sunt apoi raspandite atunci cand acea persoana atinge pe cineva sau altceva, cum ar fi mâncarea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.