Acasă Infracțional Bârlădean extrem de violent, în arest preventiv pentru 30 de zile

Bârlădean extrem de violent, în arest preventiv pentru 30 de zile

0

Ionuț Susanu, un bârlădean extrem de violent, în vârstă de 31 de ani, a ajuns după gratii, după ce polițiștii l-au reținut, în cursul zilei de ieri, pentru comiterea infracțiunilor tulburare a ordinii și liniștii publice, lovire și amenințare.

Odată cu el, în fața judecătorilor a mai fost adus și un alt bârlădean, de 30 de ani, reținut de polițiști pentru aceleași infracțiuni. În cazul acestuia a fost luată măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Bârlad au probat activitatea infracțională a unui bărbat în vârstă de 30 de ani, din Bârlad, bănuit de comiterea infracţiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Un altul, în vârstă de 31 de ani, domiciliat în aceeași localitate, este bănuit de comiterea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe și amenințare.

Față de acesta din urmă, a mai fost probată activitatea infracțională săvârșită cu ocazia unei agresiuni produse în luna martie 2019, în zona gării C.F.R. din municipiul Bârlad, când acesta a lovit o femeie, în vârstă de 45 de ani, cu palma peste față și ulterior, un bărbat în vârstă de 50 de ani, cu o sticlă, în zona capului.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii bârlădeni au stabilit că, în data de 12 septembrie a.c., ora 20.00, în municipiul Bârlad, în interiorul unui local de alimentație publică de pe strada Gheorghe Doja, pe fondul consumului de alcool, cei doi bărbați cercetați au agresat un bărbat de 32 de ani și alți doi bărbați care au sărit în ajutorul acestuia.

În data de 17 septembrie a.c., ca urmare a administrării probatoriului, poliţiştii au luat, față de bărbații de 30, respectiv 31 de ani, măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, iar în cursul zilei de astăzi, aceștia urmează a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, cu propunerea emiterii unor măsuri preventive.

În cauză sunt continuate cercetările pentru stabilirea activității infracționale a persoanelor implicate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.