sâmbătă, aprilie 20, 2024

Oameni buni, doar puțin din puținul nostru ar face ca viața lui Andrei să nu se oprească acum!

0

Andrei Ștefan Bulgaru este numele lui. Abia a ieșit din adolescență, are 19 ani, dar Andrei știe încă de pe acum ce vrea de la viață, așa că s-a înscris la USV Iași, pregătindu-se pentru o carieră de inginer, de specialist în Controlul și Expertiza Produselor Alimentare. În acest moment, însă, în calea tânărului bârlădean a apărut un altfel de...

Activități de socializare și de consiliere oferite de Centrul Multifuncțional Integrat Dodești, unui număr de 10 persoane vârstnice

0

Săptămâna aceasta, în cadrul Centrului Multifuncțional Integrat din comuna Dodești s-a desfășurat cel de al treilea grup de suport dedicat seniorilor din comunitate. Cu acest prilej, cei 10 bunici beneficiari au socializat, au aflat informații medicale de la specialiștii centrului și au asistat la demonstrația de acordare a primului ajutor realizată de Asistentul medical comunitar. Grupurile de suport sunt concepute ca...

Începe amendarea cu până la 3.000 de lei a persoanelor care nu s-au recenzat

0

Mesaj important pentru populația Bârladului, transmis de autorități: de luni, 1 august, începe amendarea cu până la 3.000 de lei a persoanelor care nu s-au recenzat Duminică, 31 iulie, este ultima zi de recensământ. Ulterior acestei date, potrivit legii, persoanele care nu au fost recenzate vor fi amendate cu sume cuprinse între 1.000 lei și 3.000 lei. Mergeți și vă recenzați...

Lista punctelor de distribuție a apei potabile în perioada caniculei, la Bârlad

0

Primăria Municipiului Bârlad, prin Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU), atrage atenția cetățenilor ca în timpul perioadei cu temperaturi caniculare să își ia o serie de măsuri pentru a preveni eventuale incidente neplăcute. Iată, mai jos, o serie de recomandări făcute de specialiști pentru asemenea situații: - Evitarea, pe cât posibil, a expunerii prelungite la soare în intervalul orar...

Ei sunt noii ofițeri de poliție încadrați de Inspectoratul Județean de Poliție Vaslui. Iată în ce zone au fost repartizați

0

Corpul ofițerilor de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliţie Județean Vaslui s-a mărit cu șapte ofiţeri, absolvenţi ai Academiei de Poliţie ,,Alexandru Ioan Cuza” București, promoția iulie 2022, după ce aceștia au depus jurământul de credință. În funcție de mediile obținute, proaspeții absolvenți au fost repartizați pe funcțiile vacante disponibile, avându-se în vedere situația operativă înregistrată, precum și creșterea gradului...

Târg de dulciuri, organizat în premieră la Bârlad. Cofetarii, patiserii și apicultorii, așteptați la prima ediție, organizată în august

0

”Dulcele târg al Bârladului” se deschide în acest an către un nou orizont în care divertismentul, deconectarea și pofta de ceva bun vor fi satisfăcute copios în cadrul unui târg de dulciuri, organizat în premieră. Prima ediție se numește ”AuGust dulce” și se va desfășura de pe 13 și până pe 15 august. Bârlădenii de toate vârstele vor avea ocazia de...

Cele mai citite

Nu poti copia continutul. Daca doresti, poti trimite solicitare la zobiectiv@gmail.com