Acasă Politic Cine sunt cei 10 aspiranți la Primăria Bârlad! Printre candidați, un actor...

Cine sunt cei 10 aspiranți la Primăria Bârlad! Printre candidați, un actor acuzat de hărțuire sexuală și o fostă concurentă la emisiunea ”Burlacul”, unde visa să îl cucerească pe Cătălin Botezatu

0

Întocmai ca la alegerile din 2016 și 2020, în cursa pentru Primăria Bârlad s-au înscris 10 candidați. Electoratul bârlădean, chemat la urne pe 9 iunie, va regăsi pe buletinul de vot atât nume cunoscute, care s-au înrolat în bătălia electorală pentru a doua sau a treia oară, dar și persoane care-și încearcă norocul în premieră.

Conform informațiilor comunicate de Biroul Electoral de Circumscripție Județeană Vaslui startul înscrierilor a fost dat de Dumitru Boroș, actualul primar al municipiului Bârlad. Avocat de profesie, Boroș tocmai își încheie cel de-al doilea mandat în fruntea orașului, pentru prima dată fiind ales în 2016, pe listele PNL. De această dată, avocatul Boroș va candida din partea PSD, după ce conducerea liberală a județului Vaslui l-a înlăturat din partid, împreună cu cea mai mare parte a echipei sale de consilieri municipali.

Dumitru Boroș

Bogdan Sârbu, asistent medical, s-a înscris pentru a doua oară în cursa pentru fotoliul de primar. Fost membru PNL, acesta este actualmente consilier local independent.

Bogdan Sarbu

Lucian Constantin Nechita este candidatul AUR pentru funcția de primar al Bârladului. De profesie inginer constructor, Nechita a mai candidat la Primăria Bârlad, în 2012, pe listele UNPR.

Lucian Nechita

Traian Petcu, fost membru PSD, a fost cooptat de curând în PNL și pus candidat, după ce organizația de la Bârlad aproape că a rămas fără reprezentare, dar și fără membri.

Traian Petcu

Orania Vlașin, pensionară, este un alt independent care aspiră la fotoliul de primar al Bârladului. S-a întors de curând la Bârlad, după aproximativ 20 de ani în care a muncit în Portugalia, ca femeie de serviciu la diverse hoteluri.

Orania Vlasin

Marius Iamandi, directorul unei firme de construcții, vrea să cucerească primăria după ce a plecat din PSD, a trecut fulgerător prin Pro România și AUR (cu care doar a cochetat) pentru ca, momentan, să-și tragă sufletul la PUSL.

Marius Iamandi

Pro România, în schimb, l-a adoptat pe actorul Neculai Poghirc, care, deși e născut la Baia Mare și a trăit aproape toată viața în diverse locuri din țară, se vede primar la Bârlad. Îl recomandă, pesemne, experiența de director al teatrului din Pitești, de unde a plecat la un moment dat ca urmare a unui mega scandal cu acuzații de hărțuire sexuală (Detalii AICI).

Neculai Poghirc

Ana-Maria Vintilă, biofizician, candidează la Primăria Bârlad pe listele Alianței Dreapta Unită (formată din USR, Forța Dreptei și PMP). A candidat și în 2020, din partea USR-PLUS, când s-a clasat pe locul al treilea, cu cel mai bun rezultat obținut vreodată de o femeie care a participat la alegerile locale de la Bârlad. În acest moment este viceprimarul orașului.

Tiberius Daniel Nechita, antreprenor, este un vechi aspirant la funcția de primar al Bârladului. S-a angajat în cursă atât în 2016, când a candidat din partea PRU, cât și în 2020, când le-a propus bârlădenilor să-l aleagă primar pe listele Pro România. De data aceasta, i s-a alăturat Dianei Șoșoacă (SOS).

Tiberiu Nechita

În sfârșit, piața divertismentului este reprezentată la alegerile locale 2024 de la Bârlad de Mihaela Justiana Mîță. Nu se știe unde muncește în prezent, însă pe cartea sa de vizită cel mai evident atribut este acela de fostă concurentă la emisiunea ”Burlacul”, în care trebuia să-i cucerească inima lui Cătălin Botezatu. Presa anunța atunci că ”Justiana a plâns în timpul concursului de teamă că nu se încadrează în exigenţele lui Cătălin”. Pe 9 iunie, în fața urnelor de votare, pentru alegătorii bârlădeni ar putea conta și faptul că Mihaela Justiana Mîță ”este o fire romantică, scrie poezii, dar în acelaşi timp foarte posesivă şi pasională.  A fost dezamagită în dragoste, dar nu şi-a pierdut încrederea că îşi va găsi jumătatea” (Click AICI).

Mihaela Justiana Mîță

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.