Acasă Infracțional Coliziune între un tren de călători și un autoturism. Șoferița, în vârstă...

Coliziune între un tren de călători și un autoturism. Șoferița, în vârstă de 21 de ani, transportată la spital (VIDEO)

0

Accident feroviar, joi seară, pe drumul județean DJ 248A, în localitatea Huc, comuna Todirești, unde trenul Regio Călători 11449, care circula pe ruta Roman – Buhăiești, a acroșat un autoturism. Evenimentul rutier s-a petrecut la o trecere la nivel cu calea ferată fără bariere.

La volanul mașinii, cu număr de Iași, se afla o tânără în vârstă de 21 de ani, care a scăpat cu viață, fără a fi încarcerată, deși autoturismul a fost împins de tren aproximativ 20 de metri.

”Conducătoarea auto prezenta mai multe traumatisme. Aceasta a fost evaluată și a primit îngrijiri medicale în ambulanța SMURD, ulterior fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui ISU Vaslui.

”În cauză, a fost deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și sunt efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier”, a declarat Mihaela Manoliu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.