Dorin Neculai Apostu, consilier local PSD, șeful Serviciului Cimitire din cadrul Direcției de Administrare a Piețelor, Parcărilor și Cimitirelor (DAPPC) Bârlad, a fost numit în funcția de subprefect.
Hotărârea de Guvern privind numirea sa a fost dată în cursul acestei zile, Apostu exercitându-și funcția alături de Mircea Gologan, numit anterior.
Dorin Apostu, de profesie economist, este membru PSD din 2008, iar în perioada 2015 – 2016 a fost viceprimar al municipiului Bârlad. În trecut, a activat în mediul privat, unde a deținut funcții de conducere la SC Iris SA și SC CIB SA Bârlad.
Numirea lui Apostu nu este chiar o surpriză, numele său pentru cea de a doua funcție de suprefect al județului Vaslui fiind vehiculat imediat după intrarea la guvernare a PSD alături de PNL.
”Este un moment important din viața mea. Să ajungi pe o asemenea funcție este o realizare pentru orice om, și îmi place să cred că numirea vine ca o recunoaștere a meritelor mele de până acum. Sper ca expertiza mea acumulată în domeniile și zonele în care am lucrat de-a lungul timpului să fie plus valoare în cadrul Instituției Prefectului”, a declarat pentru Ziarul Obiectiv noul subprefect de Vaslui.
Drept urmare, Dorin Apostu va demisiona din Consiliul Local și va fi suspendat din funcția pe care o ocupă la DAPPC Bârlad pe durata exercitării funcției de subprefect. (Simona MIHĂILĂ)