Acasă Local Cutremur în Învățământul vasluian: grup de inițiativă pentru răsturnarea căruței cu ”amatori”...

Cutremur în Învățământul vasluian: grup de inițiativă pentru răsturnarea căruței cu ”amatori” de la ISJ și promovarea meritocrației

0

de Simona MIHĂILĂ

Se cutremură Învățământul vasluian după ce actuala echipă de la butoanele Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Vaslui s-a făcut de pomină printr-o serie de abuzuri și derapaje care au făcut înconjurul țării.

Consternați de ridicolul în care instituția se afundă pe zi ce trece, dar și îngrijorați de efectele care au început deja să se vadă în rândul elevilor și în mediul didactic, patru profesori cu notorietate în județul Vaslui au format un grup de inițiativă cu scopul de a opri tăvălugul rușinii.

Gabriela Plăcintă – fosta șefă a ISJ Vaslui, Alexandru Mîță – fost inspector pentru limbi străine, Eugenia Crețanu – profesor de limbi moderne la Școala ”Vasile Pârvan” Bârlad, precum și Cristiana Botan – fost inspector general adjunct sunt cei care au constituit Grupul de Inițiativă pentru Meritocrație în Învățământ.

”Având în vedere necesitățile stringente ale epocii pe care o traversăm și constatând starea îngrijorătoare în care a ajuns învățământul românesc, dominat de amatorism, condus de persoane fără experiență managerială sau cu o activitate lipsită de substanță, marcat negativ de promovarea asiduă a nonvalorilor, cu grave repercusiuni asupra viitorului copiilor, ducând la periclitarea viitorului națiunii, pierderea credibilității instituționale și demolarea respectului câștigat după ani de muncă și de realizări, ne-am constituit într-un grup de inițiativă al cărui scop este monitorizarea proceselor din sistemul de învățământ și promovarea meritocrației ca principiu de bază în selectarea persoanelor care să gestioneze, să formuleze viziunea și să ia decizii în cadrul acestui sistem, pentru ieșirea din atitudinea de indiferență și de acceptare, care sunt la fel de nocive ca și propulsarea persoanelor care distrug învățământul. Celor care vor să ni se alăture în acest demers, fie că activează sau nu în învățământ, dar pot sprijini inițiativa de promovare a meritocrației, le propunem înscrierea prin intermediul acestui formular” – este prezentarea pe care cei patru profesori o promovează în mediul online.

Citeste si: Șefa Învățământului vasluian vine cu explicații competente despre ”concurul” de ”directoir”

În primele trei ore după această postare, au completat formularul de afiliere peste 50 de persoane, iar după nici 24 de ore, Grupul de Inițiativă pentru Meritocrație în Învățământ avea membri și din Galati, Suceava, Giurgiu, Iasi, Dolj, Hunedoara și Mureș.

Gabriela Placinta

”Ideea demersului nostru are legatura și cu derapajele din ultima vreme din ISJ Vaslui, dar ceea ce a semnalat presa este doar vârful icebergului. Problemele în cadrul instituției au început de la 1 septembrie 2020. Foarte mulți colegi care ne-au trimis semnale importante în legătura cu multe lucruri neprincipiale, neprofesioniste și îndoielnice care se întâmpla in ultima perioada la nivelul conducerii sistemului de învățământ”, ne-a declarat Gabriela Plăcintă.

Ministerul Educației, solicitat să se implice rezolvarea problemelor de la ISJ Vaslui

Grupul de Inițiativă pentru Meritocrație în Învățământ a decis să atace frontal, așa că trece la fapte chiar de luni, 15 noiembrie, când va trimite la Ministerul Educației o solicitare de demitere a conducerii ISJ Vaslui și de suspendare a concursului de directori la școli.

Redăm în cele ce urmează conținutul scrisorii adresate ministerului:

Grupul de Inițiativă pentru Meritocrație în Învățământ, constituit în baza articolului 40 al Constituției României, luând act de acțiunile cu grave consecințe asupra desfășurării concursului pentru directori și directori adjuncți din județul Vaslui, reflectate de altfel recent într-un cotidian central https://www.libertatea.ro/stiri/concurs-directori-de-scoli-la-vaslui-incalca-metodologia-3831608, care vin să se adauge unui șir de nereguli și abuzuri din partea echipelor manageriale ale Inspectoratului Școlar Județean Vaslui înregistrate începând cu 1 septembrie 2020, solicităm imperios Ministerului Educației ca, în regim de urgență :

– să demită conducerea Inspectoratului Școlar Județean Vaslui pentru nereguli grave în actul managerial;

– să-l demită pe inspectorul responsabil cu managementul instituțional ;

– să suspende Concursul pentru directori și directori adjuncți pe durata verificării legalității acestuia de către echipa Corpului de control a Ministerului Educației;

– să instaleze un audit extins al activităților desfășurate de Inspectoratul Școlar Județean Vaslui pentru toată perioada cuprinsă între 1 septembrie 2020 și momentul actual.

Am constatat, de asemenea, pasivitatea duplicitară a organizațiilor sindicale, care ar fi trebuit să apere interesele salariaților și să urmărească cu maximă atenție organizarea concursului și desfășurarea probelor, atrăgând atenția asupra neregulilor înregistrate – fapt care, în mod evident, nu s-a întâmplat, deschizând calea abuzurilor.

Citeste si: Inspectoratul Școlar Vaslui are nevoie de alfabetizare. Nivel necesar: măcar ”umpic”

Considerăm că este imperios necesar să se ia în considerare această solicitare pentru recâștigarea credibilității și autorității Inspectoratului Școlar Județean Vaslui, grav afectate de erorile și abuzurile înregistrate în ultimul an. Grupul de Inițiativă pentru Meritocrație în Învățământ este format din 77 de membri, profesioniști reprezentativi pentru domeniul Învățământului, care au ca obiectiv monitorizarea proceselor din sistem cu accent pe realizarea unui act managerial bazat pe criteriile valorii și competenței”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.