Acasă Local De Ziua Poliției Române, polițiștii vasluieni au făcut un dar neprețuit celor...

De Ziua Poliției Române, polițiștii vasluieni au făcut un dar neprețuit celor ce luptă pentru viață: au donat sânge

0

Câteva zeci de oameni care luptă pentru viață și pentru sănătate vor fi salvați după ce polițiști din Bârlad, Huși și Vaslui au decis ca, de Ziua Poliției Române să fie ei cei care dăruiesc. Marți, 21 martie, polițiștii s-au prezentat la Centrul de Transfuzie Sanguină din Bârlad și au donat sânge.

Participarea la această acţiune a fost benevolă, poliţiştii înţelegând că în acest mod pot salva viaţa unui copil, a unui părinte, pot salva viaţa victimelor accidentelor de circulaţie ori a altor persoane aflate în suferință. Prin exemplul nostru, dorim să încurajăm cât mai mulți oameni să doneze sânge pentru a salva vieți, întrucât nevoia de sânge a unităților medicale rămâne constantă în această perioadă şi de aceea, este bine să ajutăm dacă îndeplinim toate condiţiile pentru a deveni donatori, a declarat Bogdan Gheorghiță, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui.

Acesta a mai precizat că sâmbătă, 25 martie 2023, Poliția Română sărbătorește 201 ani de atestare documentară, de aceea, polițiștii vasluieni vor desfășura, în fiecare zi a acestei săptămâni, diverse activități prin care să sărbătorească, în mijlocul comunității, ziua festivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.