Acasă Infracțional Doi tineri din Negrești, care și-au zdrobit în bătaie amicii, reținuți de...

Doi tineri din Negrești, care și-au zdrobit în bătaie amicii, reținuți de polițiști

0

Doi tineri din orașul Negrești, cu vârste de 19, respectiv 23 de ani, au fost reținuți de polițiști după ce s-au dat în spectacol într-un local din satul Valea Mare, unde au făcut scandal și au zdrobit în bătaie alți doi tineri.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii negreșteni au stabilit că pe 6 februarie 2022, ora 19.30, pe terasa unui local de alimentație publică din satul Valea Mare, orașul Negrești, cei doi tineri ar fi provocat scandal, tulburând ordinea și liniștea publică, și ar fi agresat doi tineri de 19 ani, lovindu-i cu pumnii în zona capului. Ca urmare a agresiunii, victimele au suferit vătămări corporale ce vor necesita 11 – 12 zile, respectiv 2-3 zile de îngrijiri medicale, pentru vindecare”, a declarat Bogdan Gheorghiță, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui.

Indivizii au fost reținuți pentru o perioadă de 24 de ore, după care au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.