Acasă Local Greenfield Club organizează primul festival de folk din Bârlad, unic în zona...

Greenfield Club organizează primul festival de folk din Bârlad, unic în zona Moldovei. Nume faimoase, în frunte cu Florin Chilian, ne dau întâlnire la Piscina Greenfield

0

de Simona MIHĂILĂ

Un eveniment în premieră însuflețește Bârladul și împrejurimile, invitându-ne să evadăm în lumea distracției și a muzicii de calitate, în aer liber, după un an și jumătate în care am fost nevoiți să trăim izolați.

Timp de două zile – vineri, 23 iulie și sâmbătă, 24 iulie – vasluienii se pot deconecta complet de la agitația cotidiană petrecând ore întregi, după pofta inimii, la prima ediție a Festivalului ”Greenfield FOLK”.

Evenimentul este inițiativa proprietarilor Greenfield Club Bârlad și se va desfășura chiar pe baza de agrement a acestuia, acolo unde se află o scenă cu echipamente performante, precum și piscina cu apă încălzită, singura de acest gen din județul Vaslui.

”Parcurgând afişul celor două seri de festival, cu cele șapte nume ale artiștilor folk consacrați, putem îndrăzni să considerăm acest Festival ca fiind un eveniment deosebit în zona Moldovei”, ne-a declarat Ciprian Munteanu, administratorul Greenfield Club Bârlad.

În prima seară, de la ora 18.00, pe scena festivalului vor evolua artiști precum: Walter Ghicolescu, matematicianul care afirmă că „Perfecţiunea muzicii este comparabilă cu limita de la plus infinit“, TVA (Trupa cu Valoare Adăugată), adică acronimul prenumelor celor trei membri ai formației – Teo Boar, Vladi Cnejevici și Adi Vascu, precum și cunoscutul actor Dorin Andone, de la Teatrul Național București, care va captiva publicul în maniera sa unică de a împleti folk-ul cu poezia.

Sâmbătă, în cea de a doua seară a festivalului, în afară de Walter Ghicolescu, care revine, spectacolul menține ridicată ștacheta calității grație faimosului folkist de ”Zece”, Florin Chilian, una dintre locomotivele muzicii de gen ale ultimelor decenii.

Dan Manciulea, sufletistul artist care nu dă scena decât pentru a se implica în misiunile de salvare ale echipajelor de pompieri pe care le coordonează ca locotenent, este un alt nume consacrat, prezent la Festivalul ”Greenfield FOLK”.

Prețul unui bilet de intrare la festival este de 50 de lei de persoană (cu același bilet, accesul este permis în ambele seri). Este important să se știe că, deși spectacolele încep de la ora 18.00, atât vineri, cât și sâmbătă, cei care achiziționează bilet pot veni la Piscina Greenfield din timpul zilei, cu ore întregi mai devreme.

Vor avea acces la toate facilitățile clubului pe tot parcursul timpului petrecut aici: piscină, șezlong, parcare supravegheată, locuri de campare (pentru cei care vin din afara Bârladului), terase unde pot servi bere rece, cafea, produse la grătar etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.