Acasă Administrație publică Iată care sunt proiectele de dezvoltare derulate în acest moment la Bârlad....

Iată care sunt proiectele de dezvoltare derulate în acest moment la Bârlad. Stadiul de lucru în care se află acum

0

Lucrările la Secția Pediatrie (fostul Spital de copii) a Spitalului „Elena Beldiman” au intrat într-o nouă etapă și anume extinderea șantierului spre ultimul corp nordic al clădirii.

Până în prezent, la acest obiectiv gradul de realizare a investiției este de aproximativ 60%. Valoarea lucrărilor se ridică la 4,5 milioane lei (sumă provenită din fonduri europene) și prevede reabilitarea în totalitate a clădirii secției în vederea creșterii eficienței energetice. A fost terminată anveloparea termică exterioară, finalizat acoperișul și modernizată cea mai mare parte a saloanelor.
„Lucrările se desfășoară în tot imobilul, pe toate cele patru nivele, la refacerea instalațiilor și reamenajarea saloanelor. În paralel, se execută lucrări și la corpul nordic. Dacă lucrurile vor merge bine apreciem că până la finele anului 2022 clădirea poate redeveni complet funcțională pentru a-și relua activitatea”, a declarat primarul Dumitru Boroș.
În prezent, la nivelul municipiului Bârlad sunt în derulare următoarele proiecte:
1. Construire creșă Mircea cel Bătrân (finalizat 99%);
2. Construire corp nou Grădinița nr. 5 (finalizat 30%);
3. Extindere și modernizare Grădinița nr. 8 (debut proiect);
4. Reabilitarea rețelelor de apă și canalizare (finalizat 11%);
5. Extinderea rețelei de gaze naturale (finalizat 80%);
6. Pachet asfaltare 9 străzi (finalizat 90%);
7. Modernizare iluminat Grădina Publică (debut proiect);
8. Varianta de ocolire a Municipiului Bârlad (finalizat 35%).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.