Un incendiu a izbucnit în noaptea de 16 octombrie 2026, în jurul orei 01.00, la o gospodărie din localitatea Bogești, comuna Pogana. Apelul la 112 anunța că o persoană se afla în interiorul locuinței.
Până la sosirea echipajelor de intervenție, vecinii au reușit să evacueze persoana surprinsă în casă. Aceasta nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
La fața locului au intervenit opt militari ai Detașamentului de Pompieri Bârlad, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. În sprijin a fost solicitat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Pogana.
La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta la o anexă și se propagase către locuință. Focul a fost localizat rapid și apoi lichidat.
Au ars aproximativ 10 metri pătrați din acoperișul anexei, doi metri pătrați din acoperișul casei, precum și un gard din scândură care separa gospodăria de școala din localitate.
Potrivit pompierilor, cauza probabilă a incendiului a fost folosirea focului deschis în spații închise.