Acasă Administrație publică Întâlnire la Primăria Bârlad fără distanțare regulamentară, o parte dintre participanți neavând...

Întâlnire la Primăria Bârlad fără distanțare regulamentară, o parte dintre participanți neavând nici măști de protecție

0

Primarul Dumitru Boroș a comis-o: a organizat la Primăria Bârlad o întâlnire la care au participat 14 persoane, fără ca distanțarea regulamentară, impusă de starea de alertă declarată ca urmare a pandemiei de coronavirus, să fie respectată.

Evenimentul a avut loc joi, 13 august, când în localitate au sosit reprezentanți ai firmei care a caștigat licitația de execuție a șoselei de centură a Bârladului, ai Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (beneficiarul lucrării), ai Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași etc.

Aparent, deranjul tuturor celor sosiți la Bârlad a fost pentru își raporta unii altora ce s-a făcut și ce se va mai face, în condițiile în care de la debutul lucrărilor a trecut doar o săptămână.

De fapt, întâlnirea pare să fie mai degrabă o demonstrație în fața cetățenilor Bârladului că lucrurile sunt cât se poate de serioase, după ce reprezentanții partidelor de opoziție au semnalat că numeroasele utilaje aduse cu prilejul inaugurării lucrărilor au dispărut de pe șantier peste noapte.

Boroș a fost acuzat că face paradă electorală cu o investiție pentru care nu are niciun merit, aprobarea finanțării construirii șoselei de centură fiind făcută în guvernarea trecută, în 2018, iar aducerea utilajelor și a alaiului de demnitari de la București a fost doar pentru a impresiona electoratul (Dumitru Boroș candidează pentru un nou mandat de primar).

După întâlnire, primarul a mers la șantierul șoselei de centură, unde a făcut un nou set de fotografii alături de un utilaj.

Pozele au fost, bineînțeles, postate de contul de socializare al Primăriei, împreună cu cele din timpul întâlnirii din sala de ședințe.

Comentariile nu au întârziat să apară în spațiul online. Pe diverse grupuri ale orașului, postarea a atras ironii cu privire la prezența inexplicabilă și nepotrivită a primarului pe lângă utilaj, dar și critici cu privire la nerespectarea regulilor de protecție din timpul ședinței de la primărie.

Într-o postare pe contul de socializare al PSD Bârlad, primarul este acuzat de ipocrizie.

”Bouroș! De șase luni nu mai poți convoca ședintele de CLM în sala Alexandru Ioan Cuza din Primărie de frica virusului, dar ședințe cu 14 oameni ca să pară că faci și tu ceva treabă sau mai exact că ești contemporan cu treaba facută de alții 10-12 ani, repede organizezi! Uite ăsta e cusurul tău! Ești pervers! Atenție Bouroș! Șapte nu au mască! Cheamă miliția lui Vela să-i ardă pe covizi!
Cum păstrați voi distanțarea fizică??! Ca sardelele în conservă!
Dovada că pentru Bouroș aplicarea legii e opțională iar masca pe care o poartă și în somn face parte din recuzita propagandei liberale!”, au scris membrii PSD în postarea cu pricina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.