Acasă Administrație publică La Vinderei, tehnologia a ajuns înaintea asfaltului

La Vinderei, tehnologia a ajuns înaintea asfaltului

0

La Vinderei, tehnologia a ajuns înaintea asfaltului. Locuitorii comunei care merg cu treburi la primărie, indiferent că au de plătit taxa de pășunat sau de depus dosarul la ajutorul social, vor da piept cu cele mai noi descoperiri în materie de acces în incinte.

De pe 1 martie, intrarea în clădire se face în sistem electronic, la fel ca și pontajul funcționarilor publici, anunță primarul Ionuț Ghiur.

Edilul-șef explică și cum se realizează accesul în clădirea primăriei: ”Cetățeanul suna la ușa, in câteva secunde i se permite accesul, deschizând ușa, este preluat de un angajat al primăriei și direcționat către biroul solicitat”.

Și pentru părăsirea clădirii există un ”protocol”, descris în amănunt de primarul Ghiur: ”La ieșire, cetățeanul trebuie sa apese butonul alb din partea dreapta, deschizând ușa și părăsind incinta primăriei”.

Pentru acuratețe, primarul vine cu o precizare de mare ajutor pentru cetățenii debusolați: butonul alb poate fi identificat după inscripția ”Door Exit”.

Primarul comunei mai spune că angajații instituției au la îndemână cartele pentru a intra și a ieși din clădire.

”Prin montarea acestui sistem de control acces, am urmărit un acces mai facil al cetățeanului in incinta primăriei, controlând astfel fluxul către birouri. Astfel se respecta și distanțarea socială și problema cetățeanului este rezolvată mult mai rapid”, și-a motivat Ionuț Ghiur alegerea de a dota primăria cu sistemul electronic de acces. (Simona MIHĂILĂ)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.