Acasă Local Lista străzilor din Bârlad pe care va fi extinsă rețeaua de gaz...

Lista străzilor din Bârlad pe care va fi extinsă rețeaua de gaz metan

0

La începutul acestei luni, au demarat lucrările de extindere a rețelei de gaze naturale a Bârladului pe un număr de 12 străzi, ca urmare a implementării unui proiect realizat în parteneriat cu furnizorul local.

Astfel, străzile pe care se vor face lucrări sunt: Veteranilor, Fundătura Alexandru Vlahuță, Gladiolelor, Ioan Slavici, Dochia, Dimitrie Cantemir, Zefirului, Fundătura Trei Ierarhi, Iuliu Maniu, Constantin Costache, Titu Maiorescu și Veronica Micle. Lungimea totală a rețelei de alimentare cu gaze naturale va crește astfel cu peste 4,6 kilometri.

Răspundem solicitărilor venite din partea a sute de locuitori ai municipiului Bârlad, care ne-au cerut insistent sprijinul pentru racordareat la rețeaua de gaze naturale a orașului. Sperăm ca lucrările să meargă bine și să nu întâmpinăm alte dificultăți pentru ca, anul viitor, cât mai repede, cetățenii să se poată racorda la rețea. Vrem, totuși, să facem un apel la beneficiarii acestui nou proiect să înceapă de pe acum demersurile de racordare, în vederea obținerii avizelor necesare cât mai repede posibil. Mai vreau să precizez că avem în vedere lucrări similare și în cursul anului viitor, pe alte străzi care nu au fost încă racordate de rețeaua de gaze locală”, a declarat primarul Dumitru Boroș.

Investiția are o valoare totală de 621.697, 51 lei, cu TVA, din care operatorul de gaz va participa cu suma de 254.895,98 lei iar diferența de 366.801,53 va fi acoperită de la bugetul local.

O altă extindere a rețelei de alimentare cu gaze naturale s-a mai făcut și în cursul anului trecut, când peste 600 de familii din Cartierul „Deal II” au fost racordate la rețea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.