Acasă Local Locuitorii din Mălușteni își doresc o farmacie, după frizeria și brutăria recent...

Locuitorii din Mălușteni își doresc o farmacie, după frizeria și brutăria recent inaugurate. Iată ce spune primarul comunei în legătură cu acest subiect

0

de Simona MIHĂILĂ

Pentru locuitorii comunei Mălușteni, anul 2021 a debutat cu două evenimente ce le vor ușura traiul de zi cu zi și care, pe termen lung, vor avea un impact benefic din punct de vedere economic: deschiderea unei frizerii și a unei brutării.

În timp ce pentru locuitorii de la oraș, dar și pentru cele din multe localități rurale, acestea sunt lucruri banale, ce trec neobservate de cele mai multe ori, la Mălușteni inițiativa celor doi întreprinzători privați care și-au investit în acest fel resursele financiare a fost salutată de toată comunitatea.

Zeci de comentarii și de aprecieri, zeci de urări de bun-venit și de felicitări, atașate unei postări pe acest subiect, pe principalul grup de socializare al comunei, au creionat entuziasmul locuitorilor, dar mai ales au arătat cât de necesară era crearea acestor servicii, până acum inexistente la Mălușteni.

”Dragi consăteni, aș vrea să împărtășesc cu dumneavoastră sentimentul de bucurie sufletească, pe care-l simt în acest moment, cu privire la unele acte de civilizație create în comuna noastră și anume:

-deschiderea unei frizerii (mă uitam într-o seară la câțiva elevi, așteptând rândul la tuns, ce simpatici erau: «eu mă tund așa», «eu așa»);

-deschiderea unei brutării (pâine de vatră cum mâncăm odată la brutărie la Țuțcani).

Țin să-i felicit și să le urez succes celor doi patroni: Hazon și Amancei și tuturor persoanelor implicate” – este postarea unui locuitor al comunei.

Spațiu din partea Primăriei Mălușteni, pentru cine va dori să deschidă o farmacie în comună

La finalul mesajului, acesta a pus accent pe o altă necesitate a comunității din Mălușteni: înființarea unei farmacii. Oamenii sunt nevoiți ca pentru orice pastilă sau rețetă de care au nevoie să bată 10 kilometri până în orașul Murgeni, unde se află cea mai apropiată farmacie.

Pe lângă punctul farmaceutic, locuitorii din Mălușteni simt acut și lipsa unui medic de familie dedicat comunei.

Primarul Aurel Ghergescu spune că în momentul la Mălușteni ajunge o singură dată pe săptămână, respectiv duminica, medicul de familie din Epureni. Pentru localnici, nu este însă suficient.

”Problema este cunoscută și de Direcția de Sănătate Publică, dar după cum se știe de multă vreme, nu sunt medici. În privința farmaciei, ar fi binevenită, iar cine ar dori să investească aici, ar avea spațiul asigurat de Primăria Mălușteni. Deci, de spațiu, nu ar fi problemă. Avem unul pus la punct, dotat cu sistem de supraveghere. Mai mult, am inițiat discuții și cu un medic stomatolog care să-și deschidă aici un cabinet pentru consultații și tratament”, a declarat, pentru Ziarul Obiectiv, Aurel Gherghescu, primarul comunei Mălușteni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.