Acasă Local Mamografii și ecografii cu echipamente performante, disponibile la Vaslui, cu bilet de...

Mamografii și ecografii cu echipamente performante, disponibile la Vaslui, cu bilet de trimitere

0

Femeile din județul Vaslui au acces, de acum, la investigații imagistice moderne pentru depistarea și monitorizarea afecțiunilor mamare, decontate prin Casa de Asigurări de Sănătate Vaslui.

Din aprilie 2026, Spitalul Județean de Urgență „Sf. Chiriachi” Vaslui a contractat noi servicii de Radiologie și Imagistică, care includ ecografie mamară, mamografie digitală 2D și mamografie cu tomosinteză, investigații realizate cu aparatură nouă, de înaltă performanță.

Pachetul de servicii contractat prin CAS Vaslui cuprinde senologie imagistică, adică ecografie mamară, mamografie digitală 2D, mamografie cu tomosinteză unilaterală și mamografie cu tomosinteză bilaterală. De asemenea, sunt disponibile și investigații paraclinice care pot fi recomandate de medicul de familie. Spitalul precizează însă că unele dintre aceste investigații pot fi recomandate doar femeilor care au fost diagnosticate cu afecțiuni oncologice.

Noutatea majoră este introducerea mamografiei cu tomosinteză 3D, realizată cu instalația de mamografie digitală tip Senographe Pristina Via, prezentată drept tehnologie de ultimă generație în imagistica sânului, utilizată pentru screening și diagnostic precoce în cancerul mamar. Tomografia mamară este o tehnică avansată prin care sânul este scanat din mai multe unghiuri, iar imaginile sunt reconstruite într-un volum tridimensional.

Potrivit unității medicale, această tehnologie permite vizualizarea detaliilor fine, precum microcalcificările și leziunile mici, contribuie la detectarea precoce a cancerului de sân, ajută la diferențierea structurilor suprapuse, reduce rezultatele fals-pozitive și poate diminua atât stresul pacientelor, cât și numărul investigațiilor suplimentare.

Spitalul mai arată că dispozitivul este dotat cu un sistem modern de compresie adaptată și cu o ergonomie îmbunătățită, ceea ce oferă un confort crescut pacientelor. Printre avantajele acestei investigații sunt enumerate scanarea în câteva secunde, reducerea disconfortului, scăderea riscului mișcărilor involuntare în timpul examinării și o doză de radiații considerabil mai scăzută comparativ cu metodele clasice.

Mamografia cu tomosinteză 3D este recomandată femeilor de peste 40 de ani, în scop de screening, femeilor cu sâni denși, pacientelor cu risc crescut de cancer mamar, dar și pentru clarificarea unor suspiciuni apărute la ecografie sau mamografie 2D. Reprezentanții spitalului subliniază că aceasta este una dintre cele mai eficiente metode de screening pentru cancerul de sân disponibile în prezent.

Pe lângă mamograf, Spitalul Județean Vaslui a contractat și o instalație de ecografie tip Canon Aplio Beyond, dotată cu modul de elastografie de sân și hepatică. Aparatul este descris ca un sistem de ultimă generație, conceput pentru a oferi imagistică de înaltă calitate într-o gamă largă de aplicații medicale, prin reducerea zgomotului, intensificarea semnalului și optimizarea vizualizării. Totodată, traductoarele inovatoare permit obținerea unor imagini de înaltă rezoluție.

Serviciile menționate sunt disponibile în baza biletului de trimitere de la medicul de familie sau de la medicul specialist, conform reglementărilor în vigoare. În același timp, spitalul anunță că poate oferi, la cerere, și servicii de mamografie și ecografie mamară, în conformitate cu tarifele publicate pe site-ul unității.

Programările se pot face telefonic la numărul 0745 165 756, de luni până vineri, în intervalul orar 10.00 – 12.00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.