Acasă Infracțional Mister total asupra modului în în care s-a produs violentul accident de...

Mister total asupra modului în în care s-a produs violentul accident de la Roșiești. Șoferul mort este un bârlădean de 27 de ani

0

Accidentul extrem de violent care s-a produs aseară, între Costești și Roșiești, în care un bărbat și o fetiță de nici 4 ani și-au pierdut viața, patru persoane au ajuns la spital, iar trei autoturisme au devenit mormane de fier, fac obiectul unei anchete a polițiștilor vasluieni.

Aseară, la locul accidentului s-au deplasat zeci de polițiști care au încercat să-și dea seama cum s-a produs accidentul.

”Nu s-a putut stabili ce s-a întâmplat, cum s-a derulat acest eveniment rutier. Tot ce știm acum este că au fost implicate

Bogdan Gheorghiță

trei autoturisme. Unul este înmatriculat în Vrancea, unul în Vaslui și unul în Iași. Cel de Vrancea era condus de un tânăr care a murit. Mașina cu număr de Vaslui a fost găsită pe câmp. În ea se afla o familie din Lunca Banului. Tatăl, mama, de 31, respectiv 30 de ani, un copil de 9 luni și jumătate și o fetiță de aproximativ trei ani. În cea de a treia mașină era un bărbat de 54 de ani, din comuna Tomești, județul Iași. Se fac cercetări pentru ucidere din culpă și pentru vătămare corporală din culpă. Mașina de Iași era oprită cu sensul de mers spre Vaslui, iar peste capota și parbriz avea mașina de Vrancea care era răsturnată pe cupolă. E greu de spus ce s-a întâmplat. Am văzut că au apărut în spațiul public niște teorii, dar nu știu cui aparțin, pentru că poliția nu confirmă așa ceva. Nu ne putem asuma interpretări ale faptelor ca cele care circulă”, a declarat, pentru Ziarul Obiectiv, Bogdan Gheorghiță, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui.

Voci din rândul martorilor care s-au strâns pe DN 581, la locul accidentului, ne-au spus că tânărul mort, care conducea autoturismul răsturnat pe cupolă, are 27 de ani și este din Bârlad. Se pare că mașina nu i-ar aparține, fiind împrumutată. Vom reveni cu amănunte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.