Acasă Local Primăria Vinderei a achiziționat un autocar pentru transportul la cursuri a elevilor...

Primăria Vinderei a achiziționat un autocar pentru transportul la cursuri a elevilor navetiști

0

Părinții elevilor din comuna Vinderei pot răsufla ușurați: copiii lor vor ajunge la cursuri la timp, în condiții de siguranță, confortabil, feriți de intemperiile vremii.

Parcul auto destinat transportului elevilor la școală s-a îmbogățit cu un autocar cu 28 de locuri. Primăria Vinderei l-a achiziționat în această săptămână, ca o soluție pe care conducerea instituției o căuta de câtva timp la problema transportului școlar. Asta, deși comuna Vinderei se afla oricum într-o situație oarecum multumitoare din acest punct de vedere, comparativ cu alte comune unde copiii continuă să meargă prin noroi, sau cărați în spate de părinți.

”În acest moment, noi dispunem de două microbuze cu 17 locuri și transportăm 160 de elevi din ciclul primar și gimnazial. Fără acest autocar, nu ne puteam încadra la timp pentru a putea începe cursurile la ora 8.00, iar pentru copii ar fi fost foarte greu să-i aducem de la ora 6.30”, a explicat primarul Ionuț Ghiur.

Edilul-șef al comunei a mai precizat că autocarul se află într-o stare bună de funcționare și este dotat corespunzător pentru a asigura confortul si siguranța copiilor.

”Încercam sa facem tot ce putem, cu resursele pe care le avem, pentru a transporta copiii in siguranța și la timp”, a mai transmis primarul comunei Vinderei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.