Acasă Local Primul caz rezolvat al unei viitoare polițiste din Bârlad, care a găsit...

Primul caz rezolvat al unei viitoare polițiste din Bârlad, care a găsit în toaleta unei benzinării un rucsac cu 1.400 de euro

0

Deși nu a ieșit încă de pe băncile Școlii de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” Câmpina, bârlădeanca Andreea Elena Șușnea a dus la îndeplinire prima sa misiune, în care și-a pus la bătaie atât cunoștințele acumulate pentru viitoarea carieră, cât și spiritul civic.

Zilele trecute, tânăra de 20 de ani a găsit în grupul sanitar al unei stații de carburanți din Bârlad, un rucsac în care se aflau 1.400 de euro, telefoanele și documentele personale ale unei familii din Republica Moldova.

Colega noastră a efectuat verificări, a identificat și contactat proprietarul rucsacului însă nu l-a putut întâlni decât în cursul dimineții următoare, întrucât familia care a uitat rucsacul la Bârlad plecase la drum și ajunsese deja în județul Sibiu. Proprietara rucsacului, o doamnă de 36 de ani din localitatea Orhei – Republica Moldova, și familia acesteia, soț și doi copii minori, au fost bucuroși să vadă că bunurile din rucsac (pașapoartele familiei, 1.400 de euro, telefoane mobile și bunuri personale) au fost în siguranță și le-au putut primi înapoi, fiind plăcut surprinsă şi impresionată de fapta colegei noastre, a declarat Bogdan Gheorghiță, purtător de cuvânt al IPJ Vaslui.

Andreea Elena se află, din luna februarie, în stagiu de practică pe care îl efectuează la Biroul Rutier Bârlad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.