”Dulcele târg al Bârladului” se deschide în acest an către un nou orizont în care divertismentul, deconectarea și pofta de ceva bun vor fi satisfăcute copios în cadrul unui târg de dulciuri, organizat în premieră.
Prima ediție se numește ”AuGust dulce” și se va desfășura de pe 13 și până pe 15 august.
Bârlădenii de toate vârstele vor avea ocazia de a se înfrupta cu toate bunătățile dulci inventate sau preparate de patiseri, cofetari, apicultori, talente locale sau nationale ale ”prăjiturelilor”, ”artizani ai dulciurilor de toate felurile”, după cum promite organizatorul, adică Primăria Bârlad.
Condiția este ca cei care doresc să își prezinte și să își vândă produsele în cadrul târgului este să se înscrie până pe 1 august, la numărul de telefon 0767.185.283, unde pot obține și detalii suplimentare în legătură cu regulamentul de organizare și desfășurare a evenimentului.