Acasă Administrație publică Teatru de vară cu 350 de locuri, alături de statuia lui Ștefan...

Teatru de vară cu 350 de locuri, alături de statuia lui Ștefan cel Mare, de lângă Vaslui

0

Impunătoarea statuie ecvestră a domnitorului Ștefan cel Mare, situată aproape de intrarea în municipiul Vaslui (satul Băcăoani) va avea în imediata vecinătate un teatru de vară, cu 350 de locuri, care va găzdui evenimente culturale, dar și târguri cu produse tradiționale.

Investiția este parte a proiectului ”Pe urmele lui Ștefan cel Mare”, depus de Consiliul Județean Vaslui în parteneriat cu Consiliul raional Hînceşti (Republica Moldova), Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui și Comuna Muntenii de Jos, fiind finanțat prin Programul Operațional Comun România – Republica Moldova 2014-2020.

Concret, vor fi efectuate lucrări de stabilizare a terenului pe care este amplasatã statuia ecvestrã a domnitorului Ștefan Cel Mare, consolidarea și restaurarea soclului, refacerea celor douã terase, curãțarea statuii din bronz, refacerea patinei la statuie dar și la cele douã basoreliefuri, restaurarea treptelor și alte lucrãri necesare pentru a pune în valoare ansamblul monumental și valorificarea sa în scop turistic.

Teatrul de vară va fi construit pe un teren alăturat, aparținând domeniului public al comunei Muntenii de Jos, în cadrul unui parc tematic denumit ”Ctitorii stefaniene”.

O altă componentă a proiectului este reabilitarea Muzeului Ciuciuleni din raionul Hincesti-Republica Moldova. Valoarea totală a proiectului este de 1.640.663,71 euro.

Și asta nu e totul

Proiectul descris mai sus se va derula în paralel cu un altul, la fel de important, ce are drept țintă tot statuia domnitorului Ștefan cel Mare.

“ȘTEFAN CEL MARE, COMMON HISTORY-SHARED HERITAGE, SOROCA-VASLUI” (Ștefan cel Mare, istorie comună-patrimoniu comun, Soroca-Vaslui) se numește cel de-al doilea proiect, ce va fi realizat în cadrul unui parteneriat format din județul Vaslui, Consiliul Raional Soroca și Muzeul Județean și care a ajuns în faza de contractare.

Prin acest proiect vor fi finanțate lucrările de restaurare necesare la Ansamblul Monumental «Statuia ecvestră a domnitorului Ștefan cel Mare», situat în satul Bacaoani, pentru a îmbunătăți potențialul turistic transfrontalier. Este prevăzută restaurarea și conservarea platoului de recreere de la baza grupului statuar cu cele două fântîni arteziene de mari dimensiuni, care se întinde de la limita cu drumul național DN 24 până la baza scărilor, precum și a obeliscului din bronz aflat pe axa monumentului pe partea opusă a drumului național DN 24.

Pentru punerea în valoare a ansamblului monumental și valorificarea sa în scop turistic, pe platou va fi construit un punct de informare turistică.

”Toate aceste investiții au drept scop creșterea competitivitãții economice și a atractivității turistice la nivelul județului Vaslui”, a declarata Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui.

Executarea lucrărilor de restaurare se va derula pe parcursul a doi ani de la momentul contractării. Valoarea totală a întregului proiect propus spre finanțare este de 1,664,118.40 euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.