Acasă Local Tot ce trebuie să știți despre zilele libere acordate părinților, în timpul...

Tot ce trebuie să știți despre zilele libere acordate părinților, în timpul școlii online

0

Se acordă zile libere unuia dintre părinți pentru supravegherea copiilor, în situația limitării sau suspendării activităților didactice, ca urmare a existenței cazurilor de COVID.

Condiții pe care trebuie să le îndeplinească părinții pentru a putea beneficia de aceste zile libere (cumulativ):

a) au copii cu vârsta de până la 12 ani sau au copii cu dizabilități cu vârsta de până la 26 de ani, înscriși în cadrul unei unități de învățământ sau de educație timpurie antepreșcolară;

b) celălalt părinte nu beneficiază, la rândul său, de zile libere. Prin excepție, beneficiază de prevederile OUG nr. 147/2020 și părintele sau reprezentantul legal al copilului cu handicap grav neșcolarizat, care a optat pentru acordarea indemnizației prevăzute de art. 42 alin. (4) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, doar în situațiile în care activitatea serviciului de zi este limitată sau suspendată, prin dispoziție/decizie a autorității care are în administrare serviciul de zi, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2.

Dispozițiile OUG nr. 147/2020 se aplică și pentru părintele sau reprezentantul legal care are în îngrijire, supraveghere și întreținere persoana adultă încadrată în grad de handicap grav sau în grad de handicap grav cu asistent personal pentru care s-a optat pentru acordarea indemnizației prevăzute de art. 42 alin. (4) din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, doar dacă beneficiază de servicii de zi, a căror activitate este limitată sau suspendată, prin dispoziție/decizie a autorității care are în administrare serviciul de zi, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2.

Persoanele îndreptățite au dreptul la zile libere plătite pe toată perioada în care se decide limitarea sau suspendarea activităților didactice care presupun prezența efectivă a copiilor în unitățile de învățământ și în unitățile de educație timpurie antepreșcolară.

Indemnizația pentru fiecare zi liberă este în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Zilele libere se acordă la cererea părintelui care îndeplinește condițiile menționate mai sus, iar cererea, depusă la angajator, este însoțită de:

  • o declarație pe propria răspundere a celuilalt părinte;
  • o copie a certificatului/certificatelor de naștere al/ale copilului/copiilor sau a documentului care atestă calitatea prevăzută de OUG nr. 147/2020 în care solicită zilele libere; precum și, dacă este cazul, de o copie a certificatului de încadrare în grad de handicap al copilului ori adultului în vârstă de până la 26 de ani.

Declarația pe propria răspundere a celuilalt părinte va conține elemente din care să rezulte că acesta nu a solicitat la locul său de muncă zile libere ce i s-ar cuveni potrivit OUG nr. 147/2020, că nu are contractul de muncă suspendat pentru întreruperea temporară a activității angajatorului și nu se află în una dintre situațiile pentru care nu se acorda indemnizația.

Pentru decontarea sumelor pentru plata indemnizației, angajatorul depune cererea la AJOFM Vaslui, însoțită de documente justificative privind îndeplinirea condițiilor de decontare a indemnizației la adresa de e-mail: vaslui@anofm.gov.ro

Formularele necesare pot fi descărcate direct de pe site-ul ANOFM www.anofm.ro, rubrica <<Formulare persoane juridice>>, postarea << Procedura decontare sume plata indemnizație pentru fiecare zi libera acordată în condițiile art.1 din OUG 147/2020>>.

Cererea și documentele justificative se transmit electronic sau în format letric la AJOFM Vaslui, în cel mult 30 de zile de la data efectuării plății contribuțiilor și impozitelor aferente indemnizației.

Decontarea sumelor plătite cu titlu de indemnizație se face în termen de 15 zile calendaristice de la data înregistrării documentelor la AJOFM Vaslui.

De reținut! Prevederile OUG nr.147/2020 se aplică tuturor angajaților din sectorul public și privat, pe toată perioada de limitare sau suspendare a cursurilor în unitatea de învățământ sau a activității serviciilor de zi destinate persoanelor cu handicap, pe perioada stării de alertă și după încetarea acesteia, dar nu mai târziu de finalizarea cursurilor anului școlar 2020-2021.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.