Acasă Infracțional Turnați de femeile seduse și escrocate: din mari cuceritori pe internet, direct...

Turnați de femeile seduse și escrocate: din mari cuceritori pe internet, direct în arestul poliției

0

Doi ”crai” din Roșiești au ajuns după gratii, în cursul zilei de ieri, după ce au escrocat mai multe persoane, printre care și femei cărora le-au promis că le iau de nevastă.

Marian Calimandruc (34 de ani) și Ionuț Bogdan Băț (28 de ani) au fost arestați preventiv pentru o perioadă de 30 de zile. Primul, sub acuzația de înșelăciune, tentativă de înșelăciune și șantaj, iar celălalt, pentru complicitate la înșelăciune.

Prin intermediul rețelelor de socializare, ”cuceritorul-șef”, respectiv Calimandruc, în complicitate cu Băț, a intrat în relații de amor cu femei din Mehedinți, Vaslui și din Republica Moldova. Cu promisiunea că le ia de nevastă, Calimandruc, ajutat de prietenul său, le-a convins pe femei să-i dea sume mari de bani, bijuterii dar și alte bunuri materiale. În cazul uneia dintre ele, Calimandruc ar fi recurs și la șantaj.

Victimele au depus plângere la poliție când au constatat că au rămas și fără certificate de căsătorie și fără bani și bijuterii.

Cei doi au fost aduși în fața procurorilor în urma unei acțiuni în forță a polițiștilor din cadrul Serviciului Investigații Criminale și a reprezentanților Direcției Operațiuni Speciale, care au descins în localitatea Roșiești, duminică, 10 mai, și au făcut percheziții domiciliare.

Bătrâni convinși să facă rate în nume propriu la produse electronice ce au ajuns în posesia escrocilor

În urma perchezițiilor, polițiștii au mai reținut alte două persoane (o femeie și un bărbat) tot din Roșiești, împreună cu care Calimandruc și Băț au săvârșit și alte nelegiuiri, victime fiind chiar consăteni de-ai lor.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, în perioada septembrie 2019 – mai 2020, cele patru persoane au profitat de starea de vulnerabilitate a unor persoane în vârstă de pe raza comunei Roșiești și le-a determinat să se deplaseze împreună la diverse magazine cu produse electronice din Vaslui și Iași, obținând în mod ilicit foloase, bani sau bunuri, pe numele acestora”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui.

Prejudiciul produs de cei patru escroci a fost estimat la 500.000 lei.

Dacă în cazul lui Calimandruc și Băț magistrații Judecătoriei Bârlad au acceptat propunere procurorilor de arest preventiv, ceilalți doi au scăpat cu măsura controlului judiciar. (Simona MIHĂILĂ)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.