Acasă Local Un fake-news a băgat spaima în șoferi. Cozi kilometrice la benzinării. Ministrul...

Un fake-news a băgat spaima în șoferi. Cozi kilometrice la benzinării. Ministrul Energiei lămurește populația cu privire la prețurile astronomice vehiculate

0

Panică incredibilă în rândul locuitorilor județului Vaslui, unde în doar câteva ore, la benzinării s-au format cozi kilometrice. În această seară, coada la benzinăria Petrom de la intrarea în Bârlad, pe strada Tecuciului, era de circa un kilometru. Zeci de mașini își așteptau rândul la pompă și la benzinăria din centrul orașului, de lângă Poștă.

Isteria a fost creată de o serie de zvonuri propagate în special pe rețelele de socializare, potrivit cărora în noaptea de 9 spre 10 martie, prețul carburanților va crește la 11 lei/litru.

”Nici vorbă de așa ceva. Este un fake-news de care oamenii nu ar trebui să țină cont. Am avut astăzi discuții cu reprezentanții Rompetrol și OMV Petrom și am primit asigurări că prețurile vor rămâne la nivelul de acum. O creștere de cel mult 15 bani va exista în viitorul apropiat, dar nu mai mult. Doar 15 bani. La un preț de 7.5 lei/litru, acești 15 bani sunt nesemnificativi”, a dat asigurări ministrul Energiei, Virgil Popescu, la știrile Pro TV din această seară. (Simona MIHĂILĂ)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.