Acasă Local Un tânăr cu rădăcini bârlădene a impresionat la cel mai mare festival...

Un tânăr cu rădăcini bârlădene a impresionat la cel mai mare festival românesc de pe Coasta de Est a SUA

0

Născut și crescut în Statele Unite, la mii de kilometri de România, Tiberiu Ștefan Danciu, fiul bârlădencei Ina Danciu (fostă Ionașcu), a reușit să transforme legătura sa cu țara părinților într-un proiect care a atras atenția la cea de-a treia ediție a Festivalului Românesc din Reading, Pennsylvania. În fața unei comunități de mii de oameni, tânărul de 19 ani a prezentat România așa cum o vede și o simte el: prin tradiții, locuri, gastronomie, literatură, port popular și, mai ales, printr-un sentiment de apartenență pe care distanța nu a reușit să îl slăbească.

Festivalul Românesc din Reading, considerat cel mai mare eveniment de acest gen de pe Coasta de Est a Statelor Unite, a avut loc în perioada 22–23 august și a adunat peste 3.000 de participanți. Români din Pennsylvania, New Jersey, New York, Delaware, Maryland și din alte state, alături de numeroși americani și reprezentanți ai altor comunități, au venit să descopere sau să retrăiască, pentru două zile, atmosfera unei sărbători românești.

În mijlocul muzicii, dansurilor, costumelor populare și bucatelor tradiționale, unul dintre momentele cu o semnificație aparte a fost concursul „Romanian Culture Through My Eyes”, dedicat felului în care tinerii crescuți în America percep cultura țării din care provin părinții sau bunicii lor. Premiul pus în joc: o bursă școlară în valoare de 1.000 de dolari, pe care Tibi l-a obținut în urma unui număr copleșitor de voturi.

Proiectul realizat de Tiberiu este, în esență, o poveste vizuală despre două lumi între care, deși îndepărtate una de alta, există continuitate. Panoul este împărțit simbolic între „Romania – Where My Roots Began” și „America – Where My Roots Continue” – România, locul în care îi sunt rădăcinile, și America, țara în care acestea continuă să crească.

În partea dedicată României, Tibi a adunat imagini și obiecte care recompun ceea ce înseamnă pentru el țara părinților săi: harta României în culorile tricolorului, portretul lui Mihai Eminescu, imagini din locurile vizitate în vacanțele petrecute aici, costume și dansuri populare, un mărțișor, elemente de artă tradițională și simboluri ale obiceiurilor cu care a crescut.

Nici bucătăria românească nu lipsește din această hartă afectivă. Apar ouăle roșii și cozonacul de Paște, precum și mucenicii, produsul de patiserie pregătit în fiecare an pentru sărbătoarea celor 40 de Mucenici.

Cealaltă jumătate a panoului vorbește despre viața lui din America: comunitatea românească din Reading, prietenii, întâlnirile, sărbătorile și fotografiile de familie. Între cele două părți, Tiberiu a așezat chiar el explicația întregului proiect: „Fiecare vizită, fiecare tradiție, fiecare prietenie și amintire de familie lasă o amprentă asupra celui care sunt. România este locul unde au început rădăcinile mele, iar cultura ei continuă să modeleze viața pe care o trăiesc în America.”

Născut din părinți români și crescut în Reading, într-o comunitate care numără aproximativ 17.000 de români, Tibi  a trăit de mic între două lumi care, în familia sa, nu s-au exclus niciodată. A învățat limba română acasă, a mers frecvent la Biserica Ortodoxă „Sfântul Andrei” din Reading și a crescut înconjurat de obiceiurile pe care familiile românești le-au dus cu ele peste Ocean.

A purtat costum popular, a participat la piese religioase organizate de biserică, a crescut cu mâncăruri românești și a fost prezent la nunți, botezuri, cununii, înmormântări și aniversări păstrate după tipicul de acasă.

Până și numele său, spune mama, este o formă de asumare a originilor.

„Tibi își poartă numele cu mândrie și le explică americanilor originile lui latine.”

Astăzi, la 19 ani, Tiberiu studiază Business la Kutztown University, în Pennsylvania. Este american prin locul în care s-a născut și a crescut, însă România a rămas o parte din identitatea lui.

În Reading trăiesc români care au ajuns în Statele Unite înainte de 1989 și români plecați după Revoluție. Generații diferite, istorii diferite, unite de aceeași nevoie de a păstra ceva din lumea lăsată în urmă.

„Ne-am sudat foarte bine. Dorul de țară este în fiecare dintre noi”, spune Ina Danciu.

Din această nevoie de a rămâne aproape de România s-a născut și Romanian Community Center, organizație non-guvernamentală și non-profit care desfășoară activități dedicate promovării culturii și tradițiilor românești. Comunitatea beneficiază și de sprijinul Consulatului General al României la New York, iar consulul general Simona Florea participă constant la evenimentele organizate la Reading.

Cea de-a treia ediție a Festivalului Românesc a fost posibilă cu sprijinul sponsorilor și al celor peste 120 de voluntari implicați în organizare.

Au venit instrumentiști, interpreți, expozanți cu produse tradiționale și ansambluri folclorice, inclusiv un grup de dansatori din Montréal. S-au purtat ii și costume populare, s-au servit preparate românești, iar în hore au intrat, deopotrivă, români și americani.

Festivalul a devenit astfel o carte de vizită a României într-un colț de America și, în același timp, o punte între generația celor care au plecat și copiii lor, născuți la mii de kilometri distanță.

Pentru Ina Danciu, care a plecat din Bârlad și și-a întemeiat viața peste Ocean, în urmă cu 26 de ani, proiectul fiului său are tocmai această încărcătură.

Pentru că, dincolo de premiu și de voturile primite, rămâne un lucru poate mai important: un copil născut în America a crescut suficient de aproape de România încât, atunci când i s-a cerut să spună ce înseamnă cultura românească prin ochii lui, a avut o lume întreagă de povestit.

În proiectul unui tânăr născut și crescut în America se regăsesc Eminescu, mărțișorul, cozonacul și ouăle roșii de Paște, mucenicii, portul popular, vacanțele în România și amintirile de familie. Iar printre toate aceste rădăcini românești există și una care duce, fără ocolișuri, spre Bârlad – orașul din care a plecat mama sa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.