





Vechea sală a fost construită în anii ’70.După ani în care a găzduit bucurii și aplauze, clădirea a început să obosească. Infrastructura nu a mai ținut pasul cu timpurile. Și așa, ușile s-au închis. Timp de peste 20 de ani, clădirea a rămas în uitare. Un lacăt ruginit, o ușă închisă și pereți care cădeau bucată cu bucată.
Șansa a venit prin fonduri europene, într-un proiect amplu, gândit nu doar pentru a reconstrui o sală de sport, ci pentru a redefini o comunitate: „Îmbunătățirea serviciilor sociale, educaționale și recreative”.
Lucrările au început către sfârșitul anului 2023. Vechea sală a fost demolată, cu excepția unei porțiuni unde se aflau vestiarele, grupurile sanitare și scările de acces. Acestea au fost modernizate, iar în locul vechii săli a fost ridicată o nouă construcție, cu o structură din oțel.
Dacă vechea sală măsura 15 pe 30 de metri, noul spațiu sportiv se întinde acum pe o suprafață de 20 pe 40 de metri, cu 188 de locuri în tribune. Noua clădire are o amprentă la sol de 1.348 mp, aproape dublu față de cea veche (vezi VIDEO).
Readucerea la viață a sălii de sport a atras după sine și transformarea zonei adiacente.
Aleile de acces au fost reconfigurate, au fost amenajate 71 de locuri de parcare, cele vechi fiind modernizate, iar cele noi integrate armonios în peisaj. A fost turnat un covor asfaltic nou, iar spațiile verzi au fost reîmprospătate, unele create de la zero. Totul este acum luminat de o rețea electrica nouă, cu corpuri LED, eficiente energetic și nepoluante.
Valoarea totală a consolidării și extinderii sălii de sport, precum și a modernizării zonei învecinate a fost de 16 milioane de lei, proveniți atât din fonduri europene nerambursabile, cât și de la bugetul municipiului Bârlad.
În discursul său, primarul Dumitru Boroș a subliniat: „Inaugurarea Sălii Sporturilor «Andreea Răducan» este, fără îndoială, unul dintre cele mai emoționante momente din activitatea mea de primar. Pentru că mi-am dorit enorm să redăm comunității sala aceea care a fost martora a zeci de ani de muncă, antrenamente, competiții și visuri. Generații întregi de tineri au pășit acolo cu speranță, formându-se nu doar ca sportivi, ci și ca oameni. A fost un loc al comunității, un spațiu viu, unde s-au descoperit talente și s-au clădit caractere. Tocmai de aceea, noua sală nu vine să șteargă trecutul, ci să îl ducă mai departe, într-o formă demnă de vremurile noastre.
Astăzi, prin această investiție, oferim noilor generații șansa de a crește într-un mediu sigur, modern și motivant. Este un dar pe care îl facem copiilor noștri, un angajament față de educație, sănătate și performanță.
Pentru mine, ca primar, este o mândrie că am putut duce la bun sfârșit un asemenea proiect. Dar acest lucru nu ar fi fost posibil fără implicarea și colaborarea unor oameni dedicați. De aceea, le mulțumesc din inimă consilierilor locali, pentru încrederea și sprijinul constant, funcționarilor din cadrul Primăriei Bârlad, care au muncit cu seriozitate și profesionalism la fiecare etapă a proiectului, precum și firmei SC Urban Proiect, care a dat dovadă de responsabilitate în execuția lucrărilor”.
Finalizarea investiției a dat un nou suflu întregului cartier. La câțiva metri distanță, pe ruinele unei foste centrale termice, a fost construit Centrul de zi pentru persoane vârstnice și, tot în apropiere, a fost ridicată și o nouă clădire pentru Grădinița nr. 5.
Astfel, în doar trei ani, ceea ce altădată era o zonă evitată și dezagreabilă a devenit un spațiu al întâlnirii între generații. Un triunghi educațional, social și sportiv pentru un oraș în care generațiile nu se mai separă, ci se completează.