Acasă Administrație publică Veteranul bârlădean Gheorghe Voiculescu, la 101 ani: ”Ziceți că trăim vremuri grele?...

Veteranul bârlădean Gheorghe Voiculescu, la 101 ani: ”Ziceți că trăim vremuri grele? Nici nu se compară cu iadul războiului, al foametei și al tifosului prin care am trecut eu”

0

Prizonier timp de patru ani în lagărele fostei URSS, supraviețuitor a celei mai mai crâncene bătălii din istorie (Cotul Donului – Stalingrad – 1942-1943) și cel mai longeviv veteran de război din municipiul Bârlad – este descrierea în câteva cuvinte a venerabilului Gheorghe Voiculescu.

Miercuri, 14 aprilie, la împlinirea respectabilei vârste de 101 ani, nea Ghiță a avut oaspeți: primarul Dumitru Boroș care, împreună cu reprezentanții Garnizoanei Bârlad și ai Cercului Militar, a ținut să îl felicite și să îl sărbătorească.

”De ziua lui, sărbătoritul și-a primit oaspeții așa cum știe el mai bine: cu o bucurie imensă pe chip și cu povețe extrase din existența sa de peste un secol. Însă, Nenea Ghiță (așa cum îi spun cunoscuții) impresionează mai mult prin luciditate și mai ales prin dragostea față de neam și țară. Se ridică în picioare ori de câte ori vorbește despre faptele de patriotism ale unor foști camarazi de război. A plecat pe front cu Regimentul 12 Dorobanți Bârlad și a luptat la Cotul Donului alături de nemți, italieni și unguri împotriva Armatei Roșii. Oricât de grele ar fi, amintirile sale din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial sunt încă vii și, la cum le împărtășește, par a se fi născut acum câteva zile. Cu toate că merge des la biserică, unde își caută liniștea, spune despre el că «doar Dumnezeu poate aprecia dacă este sau nu un om credincios»”, relatează reprezentanții Biroului Mass-media din cadrul Primăriei Bârlad.

”Spunem că trăim vremuri grele? Nici nu se compară cu iadul războiului, al foametei și al tifosului”

Depănând amintirile negre ale vieții sale de soldat și prizonier, nea Ghiță le-a vorbit oaspeților despre sensibilitățile exagerate ale celor din ziua de astăzi, care se plâng din nimic.

”Eu vă mulțumesc din suflet că ați venit la mine în aceste momente grele pentru țară și pentru tot globul. Dar, să știți că nu sunt la fel de grele ca cele pe care le-a trăit omenirea în război. Nici nu se compară! De aceea, ar trebui să fim mai calmi și mai cumpătați în viața din aceste zile. Îmi aduc aminte că, în timp ce eram în lagăr, în orașul rus Novoceboksarsk, unde am muncit în mine de cărbune și var, doi ani la rând, din patru ani fără câteva luni de prizonierat, cât am stat acolo, am ieșit afară, în Noaptea de Înviere. Eram eu și un soldat-preot, care era din satul Odaia Bursucani, comuna Grivița și am cântat „Hristos a Înviat!”, în timp ce gardienii ruși ne înjurau. Dar chiar și așa, am supraviețuit pentru că noi, românii, munceam din greu în mină doar cu gândul acasă, la cei dragi și la țara noastră, unde voiam neapărat să ne întoarcem pentru a fi înmormântați! Nici nu voiam să ne gândim că murim pe acolo… Am scăpat și de tifos în lagăr, care ni s-a părut o glumă față de ce trăisem pe front. Atunci a fost greu, nu acum!”, a împărtășit Nenea Ghiță.

”Vă mulțumesc public, domnule Voiculescu”

„Cuvintele sunt de prisos, mai ales când ai în față un om care vorbește atât de frumos față de țară și prin ale cărui vene curge sânge de român adevărat. Vă mulțumesc public, domnule Voiculescu, pentru tot ce ați făcut pentru România și vă asigur de tot respectul meu și al locuitorilor municipiului Bârlad! Să vă dea Dumnezeu sănătate în continuare și să vă țină lângă noi cât mai mult!”, i-a transmis aniversatului primarul Dumitru Boroș.

Din peste 91.000 de prizonieri de război de la Cotul Donului doar circa 6.000 s-au mai întors în viață acasă. Nenea Ghiță este unul dintre ei și e mândru de acest lucru. Faptele sale de arme sunt cunoscute până la nivelul Ministerului Apărării Naționale, de unde, astăzi, a primit o felicitare semnată de ministrul Nicolae Ionel Ciucă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.