Acasă Administrație publică (VIDEO) Primarul Dumitru Boroș, după potop: ”Așa ceva nu am văzut de...

(VIDEO) Primarul Dumitru Boroș, după potop: ”Așa ceva nu am văzut de când mă știu. Canalizarea nu a făcut față. Clădirea Primăriei a fost la un pas de explozie după ce transformatoarele au fost inundate”

0

de Simona MIHĂILĂ

Străzi, trotuare, parcuri, curți, acoperite de ape. Subsoluri inundate, bucăți de asfalt dislocate și duse de puhoaie, copaci rupți, garduri prăbușite peste mașini. Acestea sunt imaginile apocaliptice care dominau municipiul Bârlad în dimineața de 5 august 2021.

Dar și în afară de ceea ce se putea vedea cu ochiul liber, distrugerile au fost imense. Clădirea Primăriei a fost la un pas de catastrofă după ce apa a inundat subsolul, acolo unde se află transformatoarele de curent. Alimentarea cu energie a cădirii a fost întreruptă pentru evitarea pericolului.

Inundate au fost și stațiile de tratare și de epurare ale orașului, unde, de asemenea, curentul electric a fost întrerupt. Apele au mai afectat arhiva primăriei și pe cea a Judecătoriei Bârlad.

Pe o stradă, un gard s-a prăbușit peste două mașini parcate în apropiere. În multe zone din oraș, localnicii au găsit plăcuțe cu numere de înmatriculare, obiecte de uz casnic și gospodăresc, încălțăminte, umbrele de soare, copertine – toate aduse de ape, de pe străzi sau din curțile oamenilor.

La miezul nopții trecute, primarul Dumitru Boroș, viceprimarul Ana Maria Vintilă, conducerea Serviciului voluntar pentru situații de urgență din cadrul Primăriei Bârlad au venit la primărie. În timpul nopții au fost chemați de acasă și șefii unor servicii ale instituției. S-a acționat pentru monitorizarea și inventarierea pagubelor, proces care continuă și la această oră.

”Instalațiile de preluare a apei au cedat. Cantitatea de apă căzută într-un timp atât de scurt nu a putut fi preluată de rețeaua de canalizare. Avem zeci de străzi colmatate, inundate. Probleme deosebite sunt pe străzile Trestiana, Gheorghe Doja, Juvara. Mai sunt și altele. Continuăm să verificăm, să le identificăm. Sunt porțiuni de străzi prăbușite, covorul asfaltic în unele locuri a fost smuls. Încercăm să ajungem în fiecare dintre aceste zone ca să vedem ce este de făcut. Așa ceva nu am văzut de când mă știu”, a declarat primarul Dumitru Boroș pentru Ziarul Obiectiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.