Acasă Local Vioara la care a cântat George Enescu poate fi văzută și auzită...

Vioara la care a cântat George Enescu poate fi văzută și auzită de bârlădeni, la sfârșitul săptămânii

0

Sâmbătă 19 septembrie, ora 11:00, în curtea Pavilionului Expozițional „Marcel Guguianu” publicul bârlădean este invitat la reîntâlnirea cu Vioara lui Enescu și cu cei doi mari muzicieni, violonistul Gabriel Croitoru și pianistul Horia Mihail.

Biletele de intrarea la concert pot fi achiziționate de la receptia Pavilionului „Marcel Guguianu” începând cu data de 14 septembrie 2020.

Gabriel Croitoru, violonistul care are privilegiul de a cânta pe vioara Guarneri del Gesu supranumită „Catedrala”, pe care a cântat George Enescu (instrument pus la dispoziție și aflându-se în patrimoniul Muzeului Naţional „George Enescu”) şi pianistul Horia Mihail vor cânta în întreaga ţară celebrele sonate pentru vioară şi pian de Ludwig van Beethoven, a căror integrală o vor finaliza în toamnă la Sala Radio, sub semnul aniversării Beethoven 250. Pe 19 septembrie, vor putea fi ascultate live sonatele pentru vioară şi pian nr. 1 în Re major si nr. 5 în Fa major “Sonata primăverii și cele două romanțe pentru vioară și pian. A trecut peste un secol de când George Enescu străbătea ţara în timpul Primului Război Mondial alături de vioara sa, pentru a-şi duce muzica către cei bolnavi, răniți în război, oameni aflați în necazuri și nevoi. Același instrument – grație altruismului lui Gabriel Croitoru, violonistul care a câștigat prin concurs dreptul de a cânta la „Catedrala”, cum este denumită celebra vioară construită de marele Guarneri del Gesu – participă la aceeași nobilă misiune: aceea de a duce muzica în întreaga țară, acolo unde este mai mare nevoie de ea, informează conducerea Muzeului ”Vasile Pârvan” Bârlad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.