Acasă Local A fost stabilită data la care va fi inaugurat magazinul Dedeman la...

A fost stabilită data la care va fi inaugurat magazinul Dedeman la Bârlad

2
Lucrările la magazinul Dedeman din Bârlad sunt pe ultima sută de metri.
Compania, care are capital sută la sută românesc, pregătește inaugurarea pentru ziua de 21 octombrie, după o amânare cauzată de apariția unor probleme neprevăzute, dar care acum s-au rezolvat.
”Zilele trecute am avut o discuție cu reprezentanții Dedeman, care speră ca deschiderea programată pentru 21 octombrie să nu mai fie amânată. După cum se știe, războiul dintre Rusia și Ucraina afectează aprovizionarea cu mărfuri în toate domeniile, inclusiv piața materialelor de construcții. O simțim și noi, ca oraș, la lucrările de investiții care se derulează în momentul de față. Și eu, ca majoritatea bârlădenilor, aștept deschiderea acestui magazin și salut, totodată, apariția oricărui investitor la Bârlad. Acum au fost angajați 150 de bârlădeni și de locuitori ai comunelor arondate Bârladului. Alte câteva sute au fost angajați cu ocazia deschiderii Carrefour și a magazinelor din zonă. În curând vom avea vești și despre Kaufland. Orice investiție care oferă locuri de muncă este binevenită, indiferent că e vorba de comerț sau de producție”, a declarat primarul Dumitru Boroș.
În momentul de față, lucrările de amenajare a interiorului magazinului sunt aproape de final, în scurt timp urmând a ajunge primele TIR-uri de marfă.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.