Acasă Local Acel moment în care inamicul public nr. 1 devine șef de catedră....

Acel moment în care inamicul public nr. 1 devine șef de catedră. Regulile ce intră de azi în vigoare pentru cei peste 60.000 de elevi din județ

0

de Simona MIHĂILĂ

Astăzi ar fi trebuit să fie ziua îmbrățișărilor, a revederilor entuziaste, a brațelor de flori, a careurilor din curtea școlii și a festivităților. Ar fi trebuit ca ”bobocii” de clasa I să pășească spre clase sub tunelul de flori al celor mari, iar cei mari să se bulucească unii în ceilalți, dornici să arate cât s-a înălțat unul față de altul, să-și caute noi colegi de bancă și, eventual, să se grăbească spre ultimele bănci, cele din fundul clasei, mai ferite (cred ei) de ochii severi ai profesorilor.

Nimic din toate acestea nu va mai fi permis la începutul anului școlar 2020 – 2021. Boala perfidă care a îngenunchiat planeta își ia în primire și funcția de conducător suprem al școlarilor.

Îi va obliga să poarte măști, să intre la cursuri pe rând, să-și zâmbească de la distanță, să se așeze în bancă singuri.

Noul conducător suprem le va răpi posibilitatea de a-și apropia capetele deasupra aceluiași manual, al aceleeași planșe de lucru, de a împărți bucuria drumului spre școală împreună și de a bate cu sete mingea la orele de sport.

De astăzi, pentru cine știe câtă vreme, școala va fi altfel. Nu în sensul pozitiv al experimentului devenit tradiție și numit chiar așa ”Școala altfel”, ci în sensul trist al însingurării și al suspiciunii permanente.

Peste 60.000 de elevi din județul Vaslui încep noul an școlar nu cu urechile ciulite la sunetul clopoțelului, ci cu privirile ațintite spre traseele de intrare și de ieșire din școală, precum și la numărul de centimetri dintre ei și colegii pe lângă care trec prin curtea școlii.

Sute de cadre didactice din județ și-au petrecut ultimele săptămâni făcând și desfăcând scenarii, variante, calculând suprafețe, mutând bănci, reconfigurând suprafețe, construind orare, blocând și deblocând căi de acces. În paralel, și-au regândit tehnicile de predare în funcție de tehnologia prin care vor fi nevoiți să-și susțină cursurile online. Un real supliciu în special pentru dascălii în prag de pensionare, nevoiți să se adapteze unei lumi cu care nu au interacționat niciodată și pe care, cei mai mulți, nu o înțeleg.

 

Regulile de conduită sanitară impuse de Grupul de Comunicare Strategică, valabile odată cu începerea noului an școlar, pentru a preveni răspândirea COVID 19

 

  1. Masca trebuie purtată astfel încât să acopere atât nasul, cât și gura. Masca reduce masiv riscul de răspândire a virusului! Atunci când e purtată atât de către persoana potențial infectată, cât și de către persoana neinfectată, se reduce la minimum riscul de transmitere a virusul mai departe. Utilizarea măștii în spații închise (ex: o sală de clasă) previne transmiterea virusului atunci când mai multe persoane se află simultan într-o încăpere. Tot masca face să poată fi redusă distanța minimă dintre persoane la cel puțin 1 metru în interior. Masca trebuie purtată și în aer liber atunci când distanța dintre persoane nu poate fi menținută la cel puțin 1,5 metri sau atunci când un număr mare de persoane se află în aceeași zonă.
  •  

Nu înlăturați masca și nu o purtați sub bărbie, în special atunci când vorbiți în apropierea unei alte persoane sau în sala de clasă. Masca este individuală și NU se oferă propria mască utilizată să fie purtată de o altă persoană.

2. Distanța fizică trebuie păstrată la cel puțin 1 metru în interior, cu obligația purtării măștii, și cel puțin 1,5 metri în aer liber, atunci când nu este purtată masca. Întrucât particulele care pot fi infecțioase sunt răspândite prin simpla vorbire, purtarea măștii și distanța fizică fac ca aceste particule să nu ajungă la celelalte persoane.

În sala de clasă, trebuie menținută distanța atât față de colegi, cât și față de profesori, în timpul orelor, în pauze sau în momentul sosirii/plecării de la cursuri. În cazul orelor de educație fizică vor fi evitate acele activități care presupun contactul direct între elevi sau prin intermediul obiectelor atinse frecvent (ex: jocul de echipă cu mingea)

3. Mâinile trebuie igienizate sau dezinfectate ori de câte ori atingem o suprafață care ar putea fi infectată (ex: clanțe, mânere, balustrade, butoane de lift). E important să ne gândim cine ar fi putut atinge respectiva suprafață înaintea noastră, întrucât cu ajutorul mâinilor putem duce mai departe cele mai multe virusuri. Dacă mâinile noastre nu sunt igienizate/dezinfectate, atunci NU trebuie să ne atingem ochii, nasul sau gura, deoarece virusul poate fi pe mâini și în acest mod să ne infectăm. Mâinile trebuie spălate cel puțin 20 de secunde cu apă și săpun sau dezinfectate. Trebuie să avem grijă să dezinfectăm nu doar mâinile, dar și obiectele pe care le purtăm frecvent cu noi, cum ar fi telefonul mobil.

În sala de clasă, așezați-vă întotdeauna în același loc și evitați să atingeți obiectele colegilor, scaunele și băncile ocupate de aceștia. Dezinfectați-vă mâinile de fiecare dată după ce atingeți obiecte sau suprafețe comune (ex: cretă, burete, tablă). Aveți grijă unde plasați ghiozdanul astfel încât să fie cât mai ferit de o posibilă contaminare.

Părinții/ însoțitorii care conduc elevii la școală NU pot intra în instituția de învățământ decât în situații excepționale, cu aprobarea prealabilă a conducerii școlii.

Elevii care fac parte din grupe de risc în ipoteza infectării cu noul coronavirus (COVID-19), sau locuiesc cu persoane care se află în grupele de risc, pot face școala online, pe baza unei solicitări din partea părinților, în urma unei adeverințe medicale din partea medicului de familie sau a medicului curant.

În cazul absenței de la școală pentru cel puțin 3 zile consecutive, elevul va trebui să prezinte în momentul revenirii la școală o adeverință medicală din partea medicului de familie.

La fel ca și în anii precedenți, elevii care intră în noul ciclu de învățământ (ex: grădiniță – grupa mică, primar – clasa I, gimnaziu – clasa IV, liceal – clasa IX, postliceal) trebuie să prezinte o adeverință de intrare în colectivitate care poate fi eliberată de medicul de familie în cursul primei săptămâni de școală, dacă nu se regăsește în dosarul de înscriere.


Momente cheie pentru elevi, în afara orelor

 

Drumul până la școală. Dacă este posibil, optați pentru deplasarea pietonală și evitați folosirea mijloacele de transport în comun. Dacă trebuie să utilizați transportul în comun, purtați obligatoriu mască, păstrați distanța față de celelalte persoane, evitați atingerea suprafețelor comune și dezinfectați-vă mâinile imediat ce ați părăsit transportul în comun.

Recreația alături de colegi. Dacă purtați mască, păstrați distanța de minimum 1 metru față de colegi. Dacă vă aflați în aer liber și nu purtați mască, atunci mențineți o distanță de cel puțin 1,5 metri. Evitați să faceți schimb sau să atingeți obiectele personale pe care au pus mâna și alte persoane (ex: telefoane mobile, manuale, rechizite, etc) și dezinfectați-vă mâinile după orice contact cu suprafețe comune.

Timpul petrecut după școală. În cazul în care, după orele petrecute la școală, mai rămâneți alături de colegi/prieteni, aveți grijă să respectați aceleași reguli sanitare, indiferent dacă persoanele alături de care vă aflați prezintă sau nu simptome de infectare. Este de preferat ca petrecerea timpului liber să aibă loc în aer liber, dacă este permisă de condițiile meteorologice.

Întoarcerea acasă. Atunci când reveniți acasă aveți grijă ca, după ce lăsați încălțămintea la intrare, să vă spălați pe mâini, să dezinfectați obiectele personale (ex: chei, telefon mobil), să schimbați îmbrăcămintea folosită afară și să o așezați separat de îmbrăcămintea folosită în casă. Înainte de a îmbrăca noile haine, spălați-vă/dezinfectați-vă mâinile. Acordați atenție sporită ghiozdanului, respectiv zonelor în care îl plasați și riscul de contaminare.

Interacțiunea cu persoane vârstnice. Persoanele în vârstă sunt vulnerabile în fața noului coronavirus, în multe cazuri infectarea fiindu-le fatală. Este motivul pentru care trebuie protejate cu prioritate, prin evitarea contactului direct (ex: îmbrățișări) și prin menținerea distanței fizice de 1,5 metri. În cazul în care vă întâlniți cu persoane vârstnice, și nu puteți păstra distanța de siguranță, este recomandată purtarea măștii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.