Acasă Administrație publică Căsuțe cu cărți amplasate în spațiile de relaxare ale Bârladului

Căsuțe cu cărți amplasate în spațiile de relaxare ale Bârladului

0

O idee de nota 10 a prins contur la Bârlad, grație inițiativei venită din partea Bibliotecii Municipale ”Stroe Belloescu” la Bârlad: căsuțe cu cărți amplasate în spațiile de relaxare ale orașului.

E greu de presupus câți dintre bârlădeni vor profita de această ofertă inedită din partea bibliotecii, dar trebuie subliniat că inițiativa merită apreciere.

Potrivit unui comunicat făcut public de Primăria Bârlad, au fost amplasate 12 căsuțe cu volume de beletristică, în principalele zone de relaxare ale urbei: Grădina Publică (trei), Judecătoria Bârlad (una), Parcul Teatrului „Victor Ion Popa” (trei), platoul din spatele Bisericii Domneasca (una), Monumentul Eroilor Neamului (una), zona Capșa-Confecții (una), Parcul „Mihai Eminescu” (una) și parcul din fața Stației CFR Bârlad (una).

Bârlădenii care ies la promenadă, cel mai probabil după data de 15 mai, când ia sfârșit starea de urgență, își pot diversifica timpul de relaxare răsfoind o carte din minibibliotecile improvizate pe spațiul public.

Dincolo de bunele intenții, rămâne de văzut cum va reuși municipalitatea locală să contracareze pornirile celor care și-au făcut un obicei în a distruge bunurile publice. (Simona MIHĂILĂ)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.