Acasă Administrație publică Primăria Vaslui vrea să schimbe traseele și stațiile transportului județean. Proiectul, pus...

Primăria Vaslui vrea să schimbe traseele și stațiile transportului județean. Proiectul, pus în dezbatere publică

0

Primăria Vaslui propune modificarea traseelor și a stațiilor folosite în municipiu de autobuzele și microbuzele care efectuează curse județene și interjudețene. Proiectul a fost pus în consultare publică, iar locuitorii pot transmite observații și propuneri până pe 26 noiembrie 2026.

Inițiativa vine după mai multe sesizări primite de municipalitate din partea părinților, elevilor și navetiștilor, nemulțumiți că actualele trasee îi obligă, în unele cazuri, să parcurgă distanțe mai mari până la școală sau locul de muncă.

Traseele și stațiile aflate acum în vigoare au fost stabilite printr-o hotărâre a Consiliului Local Vaslui din 2012, iar administrația locală consideră că acestea trebuie adaptate la schimbările produse între timp în oraș și la nevoile actuale ale călătorilor.

Proiectul prevede ca autobuzele și microbuzele care efectuează transport județean și interjudețean să poată utiliza anumite stații din municipiu, în funcție de direcția din care vin și de traseul urmat. Printre zonele prevăzute pentru oprire se numără Spital, Confecții, Penny și Piața Traian, alături de alte puncte detaliate în documentația supusă consultării.

Lucian Braniste, primarul municipiului Vaslui, arată că una dintre principalele preocupări este reducerea distanțelor pe care elevii navetiști trebuie să le parcurgă pe jos după coborârea din mijloacele de transport.

„Pentru mine, siguranța elevilor care vin zilnic la școlile din Vaslui este pe primul loc. Avem în vedere și oamenii care fac naveta la serviciu și au nevoie de legături mai bune cu locurile în care lucrează”, a transmis primarul.

Înainte ca proiectul să ajungă la votul Consiliului Local, municipalitatea îi invită pe elevi, părinți, navetiști, transportatori și pe toți cei care folosesc frecvent aceste trasee să semnaleze problemele întâmpinate și să indice stațiile sau modificările pe care le consideră necesare.

Propunerile pot fi transmise până la 26 noiembrie, prin e-mail, la pmv@primariavaslui.ro, în scris la Registratura Primăriei sau telefonic, la 0235 310 999, interior 109.

Administrația locală urmărește ca viitoarea variantă a traseelor să răspundă mai bine nevoilor celor care intră zilnic în Vaslui, fără a pierde din vedere condițiile de trafic și funcționarea transportului public din municipiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.