Acasă Administrație publică Ce se întâmplă cu șoseaua de centură a Bârladului? Iată ultima noutate!...

Ce se întâmplă cu șoseaua de centură a Bârladului? Iată ultima noutate! (VIDEO)

0

de Simona MIHĂILĂ

De câteva săptămâni, pe grupurile de socializare din zona Bârladului au apărut întrebări și comentarii legate de stadiul lucrărilor la șoseaua ocolitoare a orașului, al cărei șantier a fost inaugurat în vara trecută.

Răspunsul a fost adus alaltăieri, imediat după aprobarea de către Parlament a Legii Bugetului pe 2021, de către senatorul PNL Mihai Iulian Bîca: șoseaua de centură a primit banii necesari continuării lucrărilor, iar derularea acestora nu a fost oprită nicio clipă până acum, așa cum s-a vehiculat în spațiul public.

Senatorul liberal a comunicat că finanțarea pe 2021 a celui mai așteptat drum al bârlădenilor, din ultimii 30 de ani, a fost aprobată.

”Continuarea execuției variantei ocolitoare a Bârladului este inclusă în buget și nu am avut nicio îndoială că nu va fi așa. Se află pe listă alături de variantele ocolitoare din București, Tecuci, Mihăilești, Satu-Mare, Rădăuți etc. De asemenea, din portofoliul de proiecte în pregătire, face parte și variante de ocolire a municipiului Vaslui. În acest caz vorbim de elaborarea documentației tehnice. Au mai fost alocate fonduri și pentru finalizarea podului de la Crasna. O altă veste excelentă este că bugetul pe anul în curs prevede finanțare și pentru elaborarea, respectiv completarea sudiilor de fezabilitate pentru Drumul Expres Tișița-Albița”, a declarat, pentru Ziarul Obiectiv, senatorul Iulian Bîca.

Traseul centurii ocolitoare a Barladului este cuprins între intersecția DN11A cu DN24 (zona de sud), până la intersecție DN24A zona Simila.

Ar fi trebuit ca finalizarea investiției să aibă loc în iunie anul acesta, dar nu va fi posibil întrucât lucrările au debutat mai târziu decât era prevăzut, adică în august 2020, în loc de iunie.

În noiembrie anul trecut, Asociația Pro Infrastuctură, care a realizat o filmare aeriană cu stadiul lucrărilor la șoseaua de centură a Bârladului, estima că investiția ar putea fi finalizată la finalul lui 2021, în condițiile unei mobilizări consistente a constructorului, coroborată cu plăți rapide și management eficient din partea CNAIR.

Lucrările de construcție a șoselei de centură sunt executate de Asocierea SC Tehnic Asist SRL – SC Concept Infrastrade Logistic SRL Botoșani. Investiția este finanțată prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020, iar valoarea totală a proiectului este de 186.557.576,44 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.