Acasă National Deputatul Eduard Popica vine în sprijinul conducătorilor auto cu o modificare a...

Deputatul Eduard Popica vine în sprijinul conducătorilor auto cu o modificare a Codului Rutier care îi va scuti de bani și de pierdere de timp

0

Bani cheltuiți, nervi, deplasări inutile, birocrație. Câți dintre conducătorii auto nu au intrat sau nu vor intra la un moment dat în hățișul legislativ epuizant pe care îl implică demersul spre dreptate atunci când unui polițist i-a cășunat să îi amendeze, mai mult sau mai puțin nedrept, în trafic?

Modificarea legislației care va simplifica procedura privind contestarea procesului-verbal de contravenție a faptelor ce țin de circulația pe drumurile publice se află acum pe masa parlamentarilor, la propunerea deputatului PSD Eduard Popica.

La începutul săptămânii, împreună cu un alt deputat, Eugen Neața (Vâlcea), acesta a depus la Camera Deputaților o propunere de modificare a Ordonanței de urgență 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.

”Am cerut ca procesul-verbal de constatare și de contravenție a faptelor ce țin de circulația pe drumurile publice să poată fi contestat și la instanțele de la domiciliul contravenientului, nu numai la acelea de la locul acțiunii, cum se întâmplă acum. Am inițiat această nouă modificare, pentru a da posibilitatea șoferilor și firmelor de transport să se apere în instanțele din imediata apropiere, fără a-și complica activitatea obișnuită și fără a pierde mai mulți bani și mai mult timp pentru o acțiune care acum, când vorbim, nu se poate desfășura decât la locul faptei.

Contravențiile rutiere domină, probabil, această cazuistică. Dispozițiile art. 118 alin (1) ale Codului rutier reprezintă o transpunere a prevederii din legea cadru, O.G nr. 2/2001. Întrucât s-a modificat recent legea de bază, pentru a nu exista poziții divergente se impune a fi modificată și legislația rutieră.

În vederea înlăturării problemelor ce pot interveni in stabilirea competenței și în cazul contestării acestui gen de contravenții este necesară și adoptarea acestei inițiative legislativa de modificare a OUG 195/2002 (Codului rutier) în sensul consacrării și acolo a competenței alternative”, a declarat deputatul social-democrat Eduard Popica. (Simona MIHĂILĂ)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.