Acasă Local Doliu în sănătatea bârlădeană: a încetat din viață medicul anestezist Mihai Busuioc

Doliu în sănătatea bârlădeană: a încetat din viață medicul anestezist Mihai Busuioc

0

de Simona MIHĂILĂ

O veste tristă îndoliază Duminica Floriilor: a încetat din viață o somitate a sănătății bârlădene, medicul anestezist Mihai Busuioc.

În vârstă de 83 de ani, medicul bârlădean suferea de mai multe afecțiuni ce i-au fost agravate, din păcate, de virusul Sars-Cov 2, cu care a fost infectat în urmă cu circa trei săptămâni. A fost internat, împreună cu soția sa, de asemenea infectată cu Covid. Deși s-a simțit bine și a fost externat, se pare că, organismul său nu a reușit să se recupereze.

Întregul colectiv al Spitalului ”Elena Beldiman” este extrem de întristat. Dr. Busuioc a fost unul dintre cei mai iubiți și mai respectați medici, fiind întru totul dedicat acestei profesii.

”Cu adânc regret și multă tristete, Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman” anunță decesul dlui Dr. Mihai Busuioc- medic primar, care a activat in cadrul secției de Anestezie și Terapie Intensiva.
Doctorul Mihai Busuioc a fost angajat la spitalul nostru din data de 1 noiembrie 1965. A fost apreciat și respectat de către colegi si pacienți pentru profesionalismul, empatia, înțelegerea cu care trata pacienții și dorința neclintită de a-i ajuta pe toți.
Întregul colectiv exprimă sincere condoleanțe și sentimente de profundă compasiune familiei, rudelor, prietenilor și tuturor celor ce au avut posibilitatea să il cunoască şi să il aprecieze ca pe un medic extraordinar şi om luminos.
Zbor lin către Paradis, domnule dr. Busuioc!”, este mesajul postat de conducerea spitalului pe pagina de socializare a unității.

Trupul neînsuflețit va fi depus la Biserica Sf. Ecaterina (situată in curtea spitalului bârlădean), înmormântarea urmând să aiba loc joi, 29 aprilie, la Cimitirul Eternitatea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.