Acasă Politic Două proiecte ambițioase ale primarului Tamaș, în valoare de peste 2 milioane...

Două proiecte ambițioase ale primarului Tamaș, în valoare de peste 2 milioane de euro, vor face din comuna Șuletea unul dintre cele mai atractive centre sportive din județ

0

După ce a reușit să se achite de cele mai importante promisiuni pe care le-a făcut locuitorilor comunei Șuletea, primarul Ciprian Robert Tamaș a decis ca următorul mandat, pe care speră că îl va câștiga după alegerile de duminică, să îl dedice preponderent tinerilor și copiilor din comună.

Două proiecte ambițioase, în valoare de peste 2 milioane de euro, vor transforma comuna Șuletea într-unul dintre cele mai atractive centre sportive din județul Vaslui. Este vorba de o sală de sport a cărei finanțare deja a fost aprobată de Compania Națională de Investiții (CNI). Lucrările vor începe în cel mai scurt timp.

”Ca profesor de educație fizică și sport, este o mare bucurie și implinire pentru mine ca, la aproape doi ani de la momentul depunerii solicitării de finanțare a acestui proiect, copiii și tinerii din comună să aibă, în sfârșit, o sală de sport la standarde europene. Sala noastră de sport va putea găzdui evenimente sportive de nivel local și județean pe mai multe discipline sportive, precum handbal, baschet, tenis și volei”, ne-a declarat primarul Ciprian Robert Tamaș.

Sala include o tribună de 102 locuri pentru spectatori și va fi prevăzută cu vestiare atât pentru sportivi, cât și pentru profesori, cu grupuri sanitare, încăperi pentru duș etc. Valoarea totală a proiectului este de 7,32 milioane lei (peste 1,6 milioane euro).

Teren de minifotbal, handbal, baschet, volei și tenis, cu nocturnă și gazon sintetic

În drum spre finanțare a pornit și cel de al doilea proiect, un teren de sport multifuncțional, cu nocturnă, ce va avea o suprafață de 1.056 metri pătrați.

Perimetrul va include: un teren de minifotbal/handbal/baschet, cu dimensiunea de 40 m x 20 m, un teren de tenis (23,77 m x 10,97 m) și un teren de volei (18 m x 9 m).

Terenul de sport va fi acoperit cu gazon sintetic, va fi împrejmuit cu plasă de protecție și dotat cu mobilier și accesorii necesare practicării sporturilor cărora le este destinat. Vor fi folosite cele mai moderne și mai sigure materiale de construcții. Investiția are o valoare de 107.000 de euro.

”Proiectul propune crearea de facilități locuitorilor din comună și nu numai, ceea ce va conduce la creșterea confortului și calității vieții șuletenilor mei. Dincolo de faptul că va oferi oportunități de petrecere a timpului liber într-un mod sănătos, va avea și un impact economic benefic asupra comunității noastre. Intenția noastră este să punem sala și terenul de sport la dispoziția organizatorilor de competiții sportive din județ. Un asemenea aflux de sportivi, elevi, profesori, părinți în comuna noastră nu poate decât să influențeze pozitiv comerțul local”, a mai precizat primarul Tamaș.

Material de propagandă electorală, comandat de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană Vaslui. Cod unic de identificare mandatar financiar coordonator: 21200019

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.