Acasă Infracțional Este vinovată polițista de 26 de ani, de la Banca, de accidentul...

Este vinovată polițista de 26 de ani, de la Banca, de accidentul în care mașina Poliției a fost făcută praf? IJP a refuzat să ofere informații, iar martorii oculari știu de ce!

0

de Simona MIHĂILĂ

Accidentul rutier produs ieri după-amiază la Bârlad, în fața benzinăriei din capătul de nord al Grădinii Publice (zona IRB), în care a fost implicată o mașină de poliție care s-a tamponat cu un VW Golf, a stârnit val de controverse printre bârlădeni.

În urma impactului, șoferul autoturismului VW, în vârstă de 20 de ani, a ajuns la spital. Celălalt conducător auto, o polițistă în vârstă de 26 de ani, de la Postul de Poliție Banca, precum și jandarmul alături de care se afla în autospecială, nu au avut nicio zgârietură. Ambele mașini, însă, au fost grav avariate.

Oamenii legii sosiți la locul accidentului după apelul la 112 au găsit cele două autoturisme față în față, la distanță de circa 20 de metri unul de celălalt.

Trebuie spus că ciocnirea a avut loc pe sensul de mers nord-sud (dinspre IRB spre centrul orașului). Surprinzătoare pentru toată lumea a fost poziția nefirească în care se afla autoturismul VW. Fața acestuia era îndreptată către IRB, ca și cum, în momentul accidentului, șoferul ar fi mers pe contrasens.

De aici a pornit și avalanșa de comentarii și presupuneri pe rețelele de socializare, acolo unde articolul din ziarul nostru, care conținea imagini foto și video (VEZI AICI), a fost distribuit masiv.

Nu vă putem comunica informații legate de dinamica producerii accidentului”

Clarificatoare ar fi fost și o declarație a reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Vaslui. Din păcate, aceștia au refuzat să ne ofere informații cu privire la primele constatări ale polițiștilor legate de împrejurarea în care s-a produs accidentul.

”Ambii conducători auto au fost testați cu alcooltestul, rezultatul fiind 0 alcool. A fost deschis dosar pentru vătămare corporală din culpă. Se fac cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc evenimentul rutier. Nu vă putem comunica informații legate de dinamica producerii accidentului. Asta e tot ce vă putem da”, ne-a declarat Loredana Stavăr, responsabil mass-media în cadrul IJP Vaslui.

Martorii oculari: ”Polițista nu a acordat prioritate”

În lipsa lămuririlor oficiale, relatările internauților conduc la ideea că polițista de la Banca ar putea fi vinovată de accident.

Mai multe persoane, care susțin că au fost martori oculari, spun că tânărul de 20 de ani conducea regulamentar autoturismul, din direcția Vaslui spre Bârlad.

Mașina se afla pe a doua bandă a sensului de mers, când autospeciala Poliției, condusă de polițista de 26 de ani, a ieșit brusc din parcarea benzinăriei și, în loc să se încadreze pe prima bandă, regulamentar, a intrat direct pe banda a doua. Tânărul nu a putut evita ciocnirea, impactul puternic făcând ca autoturimul său să se rotească, ajungând cu fața spre sensul opus.

Am fost acolo. Pe banda unu am intrat in Peco dinspre IRB si golful venea pe banda a doua. Polițista a iesit din Peco direct pe banda a doua. Golful a intrat cu partea dreapta față, în partea stângă, mai exact în roata față a masinii Poliției, a scris P.S., pe un grup de socializare.

Declarația lui este susținută și de A.B., un alt internaut: Am fost la fata locului cand s-a întâmplat accidentul, politista iesind din Peco nu s-a asigurat si a ocupat ambele benzi de circulație, iar tanarul nu a mai avut cum sa o evite. Din impact, masina tanarului s-a rasucit”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.