de Simona MIHĂILĂ
Zi remarcabilă în peisajul cultural bârlădean, sâmbătă, 18 martie, când peste 100 de persoane – printre care istorici, profesori, antreprenori, reprezentanți ai unor entități culturale, politice și administrative din Bârlad și din alte localități din țară, au fost parte a unui eveniment de înaltă ținută organizat de Asociația ”Manolache Kostache Epureanu” Bârlad.
Un simpozion de istorie și cultură, desfășurat la Muzeul ”Vasile Pârvan”, este modul prin care membrii asociației au marcat 200 de ani (împliniți anul trecut) de la nașterea lui Epureanu, al doilea cel mai de seamă om politic (după Cuza), pe care l-a dat Bârladul, fiind de patru ori prim-ministru al țării.
O astfel de manifestare de anvergură a mai fost dedicată memoriei marelui politician în urmă cu 90 de ani, potrivit istoricului Cătălin Turliuc, cercetător în cadrul Institutului de Istorie „A.D. Xenopol” Iași.
În stilul său captivant, deja cunoscut celor care au avut plăcerea să-l audă povestind ca nimeni altul istoria românilor, prof. univ. dr. Cătălin Turliuc a introdus audiența în culisele politice din perioada de început a statului modern român. Atunci când Manolache Costache Epureanu s-a distins și prin calitatea de membru fondator al celor două partide tradiționale de pe scena politică de atunci: Partidul Național Liberal și Partidul Conservator.
În dezbatere s-au alăturat alți doi profesori doctori – Elena Monu și Simion Alexandru Gavriș, precum și profesorul Costel Pascaru. Printr-o paletă de informații variate, unele prezentate în premieră – cum ar fi detalii și fotografii din viața privată a lui Epureanu, dezvăluite de prof. Elena Monu, autorii prelegerilor au reușit să repună în lumină personalitatea complexă, cu destule contradicții, a marelui politician. Cel care a renunțat la tron în favoarea lui Cuza, pentru ca mai târziu să se distanțeze de acesta, într-o perioadă istorică marcată de profunde transformări.
După încheierea simpozionului, participanții, între care și cei aproximativ 50 de oaspeți sosiți din afara județului, au vizitat Muzeul ”Vasile Pârvan”, ghidați de directorul instituției, Mircea Mamalăucă. Ulterior, au mers la mormântul de la Cimitirul ”Eternitatea” a lui Manolache Costache Epureanu, restaurat în 2012 de asociația care îi poartă numele, unde au depus o coroană de flori.
Manifestările nu se puteau încheia decât în nota impecabilă în care s-au desfășurat pe parcursul întregii zile, cu un spectacol la Teatrul ”Victor Ion Popa”, susținut de actorii Ateneului Național din Iași.
Pe lângă tușa ironică pe care spectatorii o pot întrezări în povestea personajului principal, alegerea de către Asociația ”Manolache Kostache Epureanu” a piesei ”Farmazonul din Hârlău” este și o onorare a debutului limbii române pe o scenă de teatru. Scrisă de Alecsandri special pentru inaugurarea Teatrului Național, piesa este prima jucată în limba română pe o scenă (1840), într-o epocă sufocată de vodeviluri franțuzești și operete italienești.
Despre personalitatea lui Manolache Costache Epureanu
S-a născut la Bârlad în 1822 (unii istorici afirmă că anul nașterii ar fi 1820).
A studiat în Germania, la Heidelberg, Berlin, Göttingen și Jena. La această ultimă universitate și-a susținut, în 1839, doctoratul în drept.
A fost unul dintre puţinii politicieni români din epocă care a deţinut un titlu de doctor în ştiinţe.
În 1844 este numit preşedinte al Tribunalului Tutova, funcţie pe care a deţinut-o timp de doi ani.
A fost implicat în mișcarea de opoziție împotriva politicii domnitorului Mihail Sturdza, mișcare aflată la originile revoluției de la 1848.
După 1856, s-a implicat în efortul unionist, în calitate de membru al Divanului Ad-hoc din Moldova (1857) și al Adunării Elective a Principatului (1858).
Având în vedere prestigiul de care se bucura, mulţi l-au văzut ca principal candidat pentru a se afla în fruntea Principatelor Române Unite.
Manolache Epureanu va renunţa, însă, la orice astfel de aspiraţii, în favoarea lui Alexandru Ioan Cuza.
Între 27 aprilie 1859 și 3 aprilie 1860, Epureanu a fost prim-ministru în Moldova, calitate în care a făcut primii pași către înlăturarea privilegiilor fiscale, a coordonat secularizarea averilor mănăstirilor, a luat măsuri de modernizare a armatei și a încercat înființarea unor instituții de credit (bancă națională și credit funciar).
Între 14 iulie 1860 și 14 aprilie 1861 a fost singurul prim ministru moldovean al Țării Românești.
Conflictul cu Adunarea Legislativă munteană a făcut însă ca, la 14 aprilie 1861, cabinetul său să primească un vot de blam și să fie dat în judecată, printre altele, pentru presupuse nereguli în alegeri și abuzuri în administrație. A fost achitat de către Înalta Curte de Casație Și Justiție.
Toate cele patru guverne pe care M. C. Epureanu le-a prezidat au fost guverne minoritare, fără a se bucura de un sprijin politic parlamentar larg.
Dacă în perioada 1859 – 1861 a fost principalul colaborator al lui Alexandru Ioan Cuza, el s-a îndepărtat treptat de acesta, apropiindu-se de conservatori.
După momentul 10 mai 1866, alegerea lui Carol I ca domnitor al României, Epureanu devine preşedinte al Adunării Constituante care este însărcinată de viitorul rege să adopte o nouă constituţie a ţării, după model occidental.
În 1870, a devenit prim ministru, însă pentru puțin timp.
Conflictul cu mai mulți lideri conservatori, inclusiv cu primul ministru Lascăr Catargiu, l-a făcut pe Epureanu să se întoarcă spre liberali.
În 1876 a devenit primul șef de guvern reprezentând PNL.
Noul guvern al liberalilor a iniţiat judecarea tuturor membrilor guvernului anterior, acţiune ce l-a constrâns pe Epureanu să se retragă din funcţie pentru a nu-şi păta onoarea faţă de foştii colegi şi amici.
După acest episod, Epureanu revine în rândurile conservatorilor – care se aflau mult mai aproape de gândirea sa decât liberalii radicali ai grupării Brătianu-Rosetti.
La 3 februarie 1880, participă la fondarea Partidului Conservator, fiind ales şi primul preşedinte al acestei formaţiuni politice.
Manolache Epureanu intra, astfel, în istorie, numărându-se printre fondatorii ambelor partide de pe scena politică românească a vremii.
În anul 1880 se îmbolnăveşte de tuberculoză şi este obligat să se retragă din viaţa publică,
S-a stins din viaţă la 7 septembrie 1880, în Wiesbaden, Imperiul German.
Familia sa a dorit ca el să fie înmormântat în biserica de la Epureni, ctitoria familiei sale, însă peste 200 de fruntași bârlădeni i-au scris o scrisoare lui Alexandru Exarhu (ginerele urmaș care s-a ocupat de funeraliile lui Epureanu) și l-au rugat ca trupul marelui om politic să fie înhumat în Cimitirul “Eternitatea” din Bârlad.
Primul ministru Ion C. Brătianu a decretat funeralii naționale, iar vagonul mortuar, intrat în țară pe la Ițcani, a fost escortat până la Bârlad.
La înmormântare au participat reprezentanții Casei Regale, ai Parlamentului, ai Guvernului, ai partidelor politice, ai armatei și ai autorităților locale, toți cei care au susținut discursuri au subliniat patriotismul lui Manolache Epureanu și imensa sa contribuție la crearea și modernizarea statului național român, iar presa vremii a comentat amplu despre remarcabila personalitate.
Cum cinstește Bârladul memoria ilustrului om politic
Pentru a-i onora activitatea, Bârladul a dat numele lui Manolache Costache Epureanu unei străzi și unei școli.
În plus, în 2009, mai mulți intelectuali bârlădeni au pus bazele Asociației ”Manolache Kostache Epureanu”. Este o organizaţie umanitară, neguvernamentală, non-profit, independentă, apolitică, nediscriminatorie, care urmăreşte protecţia socială a tuturor categoriilor defavorizate ale comunităţii, prin derularea de proiecte cu caracter social, educativ, sportiv şi medical.
Asociatia i-a refăcut lui Epureanu monumentul funerar, i-a readus în conștiința contemporanilor numele și faptele și, prin actiunile intreprinse, îi cultiva memoria, pentru a-l oferi celor de astăzi drept exemplu de dăruire pentru țară.
În prezent, Asociatia ”M. K. Epureanu” reunește un număr de 32 de intelectuali bârladeni, din diverse domenii de activitate: medici, profesori, ingineri, majoritatea antreprenori de succes.
