O femeie în vârstă de 51 de ani a fost transportată la Spitalul de Urgență ”Elena Beldiman” Bârlad, după ce a fost lovită de o mașină pe trecerea de pietoni din fața Monumentului Eroilor de la Cerbul de Aur. Șoferul autoturismului a fugit de la locul accidentului, pn aceste momente fiind căutat de polițiști.
Martorii susțin că femeia traversa strada către Monument, când șoferul, care venea dinspre Gară, a virat la dreapta, pe culoarea verde intermitent a semaforului.
”Victima prezintă un traumatism craniocerebral și un traumatism lombosacrat. Este conștientă și stabilă hemodinamic. A fost preluată de o ambulanță C2 și transportată la spital”, a declarat dr. Dan Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui.
”În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului și se efectuează verificări in vederea identificării conducătorului auto”, a declarat Mihaela Manoliu, purtator de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui.