Acasă Local Festivalul de muzică folk ION CHIRIAC, prima ediţie

Festivalul de muzică folk ION CHIRIAC, prima ediţie

0

Artist al sufletului românesc, pe Ion Chiriac l-a zămislit Pronia Divină pe valea Prutului, la Ghermăneşti, ca pe un vaşnic străjer al graniţei nedrepte dintre două Românii, pe care el mereu şi le-ai dorit unite. Şi-a purtat prin cântec ţara, ca pe un crez, povestind prin versuri lumii despre iubire, despre bucurie şi tristeţe, despre înveşnicirea omului prin credinţa faţă de Dumnezeu, despre patrie, dar mai ales despre drama românilor din Basarabia şi Bucovina.

Ion Chiriac a cucerit definitiv un neam întreg prin miile de spectacole, în cei 10 ani alături de Cenaclul Flacăra, Fraţii Chiriac devenind simbol naţional. Iar pentru românii de peste Prut, a rămas memorabil când, înfăşurat în tricolor, îşi cânta răspicat dorul pentru naţia română şi unitatea ei. Sutele de spectacole în Republica Moldova, pe aceleaşi scene cu Ionii culturii vasluiene – Ion Iancu Lefter, Ion Enache, Ion Parfene și Ion Munteanu – ori împărţind aceleaşi suferinţe cu soţii Ion şi Doina Aldea Teodorovici, l-au făcut nemuritor pentru noi, oamenii de rând.

De la aceste gânduri a pornit Festivalul de muzică folk ION CHIRIAC, cu prof. Romică Brunchi – director al Centrului Cultural Podul Înalt din Muntenii de Jos, ca şi iniţiator, parteneri organizatorici fiind Primãria comunei Drânceni, Consiliul Judeţean Vaslui si Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vaslui.

Duminica de 5 iunie a fost una de leac, artişti de la noi de acasă, dar şi din toată ţara (Bucureşti, Cluj-Napoca, Târgovişte. Botoşani, Gura Humorului), fiind prezenţi în recital şi oferindu-ne, cu generozitate, muzica lor, spre a ne vindeca de paralizia asta spirituală care pare a ne fi cuprins, fără voie, în ultimii doi ani.

Autorităţile publice locale – primarul Comunei Drânceni, Muraraşu Mihai şi reprezentantul Căminului Cultural, Dogariu Tiberiu, alături de întreaga lor echipă de lucru – precum şi autorităţile publice judeţene – vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, Ciprian Trifan, directorul Bibliotecii Judeţene ”Nicolae Milescu Spătarul”, Gelu Voicu Bichineţ, reprezentanţi ai Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vaslui, cu toţii au fost prezenţi lângă un public numeros, spectacolul organizat fiind onorat nu doar de către locuitorii comunei Drânceni, ci şi de iubitori ai muzicii folk din întreg judetul Vaslui.

Festivalul a fost deschis de către folkiştii vasluieni Romică Brunchi şi Cristi Hîncu, doi artişti neînchipuit de frumoşi, care prin recitalul lor ne-au tarnsmis un mesaj sincer, al poeziei cântate cu putere de rugă, menite să ne redea speranţa că, în acest colţ de Românie, ca peste tot în ţară, se apropie vremea când, după cortina acordurilor de chitară, lucrurile vor arăta aşa cum merită pe deplin acest gen muzical.

Recitalul lor atât de apreciat de către public a fost precum mierea: s-a simţit intens, cu prelingeri line, armonioase, dând dependenţă. Toţi cei prezenţi şi-ar mai fi dorit să se bucure încă o veşnicie de muzica lor.

Ioana și Gelu Chiriac s-au întors acasă de dorul celui care le-a fost tată şi frate – Ion Chiriac – dar și de dragul nostru, al tuturor vasluienilor, pentru a ne mângâia unii altora sufletele, pentru a le vindeca astfel de neuitare.

Au cântat împreună, transmiţând o emoţie profundă, şi bucurie şi tristeţe amestecându-se printre aceleaşi lacrimi. Mesajul lor a fost simplu: firul poveștii lui Ion Chiriac va fi dus mai departe de către Ioana Andreea Siia, fiica sa care îi moștenește talentul și iubește la fel de mult scena, și Gelu Chiriac, cel care va purta cu grijă faima Fraților Chiriac prin lume. Timpul va reconfirma adevărata dimensiune a valorii acestui fenomen, atât în planul culturii vasluiene, cât și naționale.

Gândurile lor despre prima ediţie de Festival…

Ioana Chiriac: “FELICITĂRI pentru cea mai frumoasă iniţiativă de a păstra vie memoria tatălui meu, Ion Chiriac! A fost o ediţie extraordinar de reuşită, plină de emoţie, dar şi de mare bucurie. Sufletul meu cântă, simt cum tatăl meu cântă şi el, printre îngeri. Iubesc acest pământ şi oamenii de aici. Vă mulţumesc pentru un public minunat! Tată, acolo unde eşti, bucură-te şi Dumnezeu să fie cu tine şi cu noi toţi, să ne regăsim la cea de-a II-a ediţie!”.

Gelu Chiriac: “A fost SUBERB! Bravo celor care au pus suflet pentru acest Festival, aici la Ghermăneşti, de unde au plecat doi ţărani, copii fiind, prin lume cu cântecele lor. Sătenii au fost mândri de noi pe parcursul actului artistic pe care l-am derulat prin toată ţara. Ionel a fost şi este frăţiorul meu, oriunde ar fi acum, iar într-o bună zi ne vom regăsi să facem melodii şi repetiţii ÎN LINIŞTE.”.

Ca şi un balsam pentru răni nevindecate încă a venit apoi recitalul Ştefaniei Iacob şi a lui Sorin Poclitaru: un carusel care a purtat publicul prin toate emoţiile, muzica folk fiind, pentru cei doi protagonişti, poezie şi mesaj, cucerind prin puterea devastatoare a cuvântului. Sorin Poclitaru, cel mai cântat poet român contemporan de după Adrian Păunescu, peste 200 de cantautori transpunându-i versurile pe muzică şi Ştefania Iacob, cea mai prolifică folkistă a noii generaţii, cu 6 albume în 6 ani, marcând o nouă etapă a unei evoluţii fireşti a folkului românesc, au fost împreună pe scena de la Ghermăneşti ca şi o revelaţie, o poveste care se doreşte repetată.

O notă distinctă şi-a pune amprenta pe acest Festival de muzică folk: Ghermăneştiul a fot gazdă pentru marii copii ai marilor artişti ce nu mai sunt. Dacă Ioana Chiriac (Ioana Andreea Siia) a urcat pe scenă în partea de început a spectacolului, spre final scena a aparţinut lui Andrei Păunescu, fiul regretatului poet Adrian Păunescu. Ioana şi Andrei au împărţit, în cadrul aceluiaşi eveniment, aceleaşi emoţii pe care părinţii lor – Ion Chiriac si Adrian Păunescu – le-au trăit împreună timp de 10 ani, în mii de concerte susţinute pentru milioane de spectatori, transformând Cenaclul Flacăra într-o mişcare cu anvergură de fenomen. Pentru Andrei Păunescu muzica folk este un spirit, este pentru cei care rezonează când aud cuvinte precum Cultură, Gândire, Libertate. Acest mesaj a descris şi momentul său scenic, spectatorii răsplătindu-i pe deplin sinceritatea cu care l-a transmis. Emeric Imre, cel „Nebun de alb”, a venit la Festival cu un dor nebun de public, pentru că, așa după cum personal a susținut, cei doi ani de pandemie i-au fost mai obositori decât starea lui de călător spre oameni, simțindu-se ca un condamnat fără proces. A cântat la unison cu toţi cei prezenţi, iar de pe scena Teatrului de Vară de la Ghermăneşti a coborât cu un sentiment plăcut, de împlinire, declarând: “Prima ediţie a acestui Festival a fost ca o secundă de gând senin, adusă memoriei Artistului şi Omului ION CHIRIAC. Timpul ce curge nemilos peste noi toţi să ne ofere mai multă aducere-aminte despre ceea ce a sădit în această lume Ion!”.

În urmă nu cu mulţi ani Ion Chiriac spunea: “Muzica folk înseamnă POEZIE, iar acest gen de muzică mă face să trăiesc cu adevărat ceea ce simt. Şi nu există piesă de-a mea să nu aibă legătură cu o întâmplare din viaţă. Iubesc tot ceea ce este frumos şi să pun suflet în tot ceea ce fac”. Festivalul de muzică folk ce i-a fost dedicat şi-a încheiat prima ediţie respectând întocmai voinţa şi gândurile regretatului Ion Chiriac. Următoarele ediţii promit să se întâmple la fel, spre cinstirea unui artist care va veghea să lumineze calea celor aidoma lui.

Semnează, cu recunoştinţă pentru ceea ce prima ediţie a avut de oferit, organizatorii Festivalului de muzică folk ION CHIRIAC.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.